Orașele care s-au îmbogățit de pe urma vaccinului anti Covid. Cât e profitul companiilor
Un oraș din Germania este unul dintre marii câștigători de pe urma taxelor platitie de Pfizer. Producția ar putea fi mutată și în țările mai sărace ale lumii.
BioNTech/Pfizer a livrat până în acest moment peste 2 miliarde doze vaccin împotriva COVID în toată lumea. Profitul BioNTech/Pfizer pe 2021 va depăşi, potrivit estimărilor, 10 miliarde €, iar taxele plătite în SUA şi Germania vor depăşi suma de 3 miliarde €. Oraşul Mainz, din Germania, este unul dintre marii câştigători ai taxelor plătite de BioNTech/Pfizer.
Între timp, acţionarii Moderna fac presiuni pentru ca preţul pe doza de ser să scadă, iar producţia să fie mutată şi în ţările sărace ale lumii.
Apariţia vaccinului împotriva COVID nu a însemnat doar o reuşită medicală, o soluţie în lupta cu boala, câştiguri pentru producători, ci şi soluţii economice neaşteptate pentru comunităţi din Europa. Pe lista marilor câştigători când vine vorba despre taxele încasate de la producătorii de vaccin este Germania.
BioNTech/Pfizer a fost înfiinţată în 2008, în Mainz, iar acum datoriile oraşului ar putea deveni istorie datorită succesului pe care compania l-a înregistrat cu producţia de vaccin. În total, în SUA şi Germania, compania va plăti taxe de peste 3 miliarde € aferente lui 2021.
Mainz, profit de peste un miliard de euro de pe urma taxelor platite de producătorii de vaccin
Oficial, cât din această sumă revine oraşului Mainz nu e ştiut, dar pe surse, reprezentanţi ai administraţiei locale spun că oraşul cu 220 de mii de locuitori va încasa din taxe de la companii peste 1 miliard € în 2021, faţă de 173 milioane € în 2020. O creştere substanţială, care se bazează şi pe succesul producătorului de vaccin. Deşi oraşul va fi pe plus, nu se pune pe cheltuit.
» Aflați mai multe informații aici.