Operatorii din Mamaia CER suspendarea TAXEI DE PROMOVARE A TURISMULUI în 2021

Primăria Constanța și Serviciul Public de Impozite, Taxe și alte Venituri au publicat pe website Proiectul de hotărâre privind stabilirea impozitelor și taxelor locale la nivelul municipiului Constanța în anul 2021. În document se regăsește și Taxa de Dezvoltare și Promovare a Turismului, pe care operatorii economici care au puncte de lucru în Mamaia și Sat Vacanță ar trebui din nou să o plătească, până pe 7 iulie 2021. Taxa are ca scop finanțarea activităților de promovare și dezvoltare a patrimoniului turistic, precum şi pentru înființarea și dezvoltarea Organizației de Management de Destinație.

Corina Martin, cea care a introdus conceptul şi metodologia de implementare a Taxei, susţinută de hotelieri şi de cei care au afaceri în Mamaia şi Sat Vacanţă, solicită Consiliului Local să suspende încasarea taxei pentru 2021. Motivul? Operatorii HORECA nu au de unde să o plătească. “Este absurd să le pretindem să plătească taxe la nivelul anului anterior pandemiei!”, spune Corina Martin. Plus că, “Mamaia şi Sat Vacanta nu au nici o Strategie de Dezvoltare si Promovare a Turismului, deci…pentru ce ar trebui colectată Taxa, câtă vreme nu are cine şi nici cum să presteze serviciul taxat ?! De 3 ani, nu mai există nici măcar singura organizaţie de management de destinatie pe care a avut-o Litoralul şi nici nu s-a pus altceva în loc”. Mai mult, Martin recomandă Consiliului Local Constanta scăderea nivelului taxelor si impozitelor locale pentru operatorii HORECA din judetul Constanţa.

Cuantumul taxei de promovare

Pentru cazare turistică, precum hoteluri, hoteluri – apartament şi complexuri hoteliere, 4.000 lei pe an. Pentru moteluri, vile turistice, cabane, bungalouri, sate de vacanţă, campinguri, pensiuni turistice şi pensiuni agroturistice şi altele asemănătoare până la 10 camere de cazare inclusive taxa – 1000 lei, iar peste 10 camere-2000 lei. Pentru agrement: cluburi/discoteci, cazinouri şi alte asemenea taxa – 4000 lei pe an

Pentru agreement: locaţii cu instalaţii şi dotări specifice agrementului touristic, cu activitate de alimentaţie publică – 2.750 lei, fără activitate de alimentaţie publică-1750 lei. Alimentaţie publică: unităţi de alimentaţie din incinta structurilor de primire cu funcţiuni de cazare, unităţi de alimentaţie publică situate în staţiuni turistice, precum şi cele administrate de societăţi comerciale de turism-3500 lei Alimentaţie publică: restaurante, baruri, unităţi de fast food, cofetării, patiserii şi care sunt atestate conform legii –între 200 lei și 3500 lei. Din iulie a.c., taxa a fost suspendată.

Citește și:

Constănțenii vor PLĂTI TAXE și IMPOZITE puțin mai mari decât în 2020

Diana BERECHET, M.P.