O țară din Europa interzice „propaganda orientării sexuale netradiţionale” în şcoli
Parlamentul bulgar a adoptat miercuri cu o largă majoritate un amendament la Legea Educaţiei, care interzice propaganda LGBT în şcoli.
Amendamentul a fost dezaprobat de ONG-uri şi de unele mass-media, care-l consideră apropiat de acte normative de acelaşi fel adoptate de Rusia sau Ungaria şi criticate în UE, consemnează agenţiile AFP şi EFE.
Iniţiatorii revizuirii legislative au subliniat necesitatea unei astfel de legiferări rapide din cauza unei „normalizări inacceptabile a orientării sexuale netradiţionale” printr-o „propagandă” aflată în prezent în desfăşurare.
În urma adoptării amendamentului, Legea Educaţiei va interzice în şcolile bulgare „propaganda, promovarea sau incitarea în orice formă, directă sau indirectă, a ideilor şi punctelor de vedere relaţionate cu orientarea sexuală netradiţională şi/sau cu determinarea unei identităţi de gen distinctă de cea biologică”.
Amendamentul, propus de partidul naţionalist pro-rus Vazrajdane (Renaşterea), a fost votat în primă lectură de 154 de deputaţi, în timp ce 8 au votat împotrivă şi alţi 9 s-au abţinut, dintr-un parlament ce numără în total 240 de deputaţi.
După acest vot iniţial, Partidul Socialist Bulgar, formaţiune conservatoare social, care se opune ideologiei de gen şi a blocat în anul 2018 ratificarea de către Bulgaria a Convenţiei de la Istanbul, a cerut un al doilea vot pentru adoptarea definitivă a dispoziţiei legale.
Deşi Bulgaria va avea în toamnă a şaptea rundă de alegeri legislative în ultimii trei ani după ce nici în urma anticipatelor din iunie niciun partid nu a reuşit să formeze o coaliţie majoritară în parlament, această dispoziţie a fost votată de o largă majoritate, din cei 200 de deputaţi prezenţi la a doua lectură 135 votând în favoarea ei, alţi 57 au votat împotrivă şi 8 s-au abţinut.
Printre cei care au votat pentru se numără deputaţii naţionalişti, socialişti şi conservatori, în timp ce împotrivă au votat deputaţii liberali pro-europeni şi unii din partidul conservator al fostului premier Boiko Borisov şi din formaţiunea minorităţii turce.
În timpul dezbaterilor, susţinătorii amendamentului au subliniat că acesta reflectă valorile creştin-ortodoxe şi spiritul Constituţiei bulgare, care precizează că o căsătorie poate fi numai între un bărbat şi o femeie.
În schimb, ONG-uri şi unele mass-media locale consideră că noua dispoziţie legislativă se aseamănă cu legislaţia în vigoare în Rusia, unde sunt interzise activităţile pro-LGBT, ori cu cea din Ungaria, unde a fost adoptată o lege de protecţie a minorilor care interzice în şcoli materialele despre homosexualitate şi în urma căreia Ungaria a primit sancţiuni din partea Bruxellesului.
Vicepreşedintele comitetului Helsinki bulgar de apărare a drepturilor omului, Radoslav Stoianov, susţine că noua legislaţie va împiedica transmiterea de „informaţii ştiinţifice” elevilor despre minorităţile sexuale, în timp ce ONG-ul LevFem – care a organizat şi o manifestaţie contra noii dispoziţii legislative – invocă la rândul său că aceasta va face imposibilă „orice luptă contra hărţuirii şcolare a tinerilor gay, bisexuali, transgenderi sau lesbiene”.