Noi nume câştigătoare la concursul de directori pentru şcolile și liceele din Iași

Concursul pentru funcţiile de director şi director adjunct se apropie de final, urmând ca toate interviurile să se încheie pe 6 decembrie. Chiar dacă doar o parte dintre aceste interviuri au avut loc deocamdată, iar deciziile de numire vor veni de la Ministerul Educaţiei pe 22 decembrie, conform metodologiei de concurs, rezultatele la unele dintre cele mai importante şcoli din judeţ se cunosc deja, cel puţin la nivel şcolilor. Pot apărea însă schimbări, având în vedere că cei care au candidat pentru funcţiile de director şi director adjunct pot contesta rezultatele iniţiale. Pe lângă numele noilor directori, primele rezultate la proba de interviu arată însă şi o realitate mai puţin plăcută: candidaţi la această funcţie, o parte dintre ei care au ocupat şi în trecut funcţia de director, nu au reuşit să obţină note peste 7, iar alţii nici măcar note peste 5.Atenţia pentru cine va obţine pe viitor funcţia de director, mai ales la instituţiile de învăţământ cele mai cunoscute din Iaşi, este una crescută. Astfel, chiar dacă se vehiculează că în cele mai multe şcoli vor rămâne cam aceleaşi nume pe scaunul directorial, existând unele schimbări la nivelul adjuncţilor, mai pot apărea şi surprize.

În cursul zilei de ieri a avut loc interviul pentru posturile de director şi director adjunct la Colegiul „Alecsandri”, iar potrivit surselor Ziarului de Iaşi numele au rămas neschimbate. Astfel, actualul director, prof. Gheorghiţă Nistor, ar fi obţinut nota 9,80 la proba de interviu, iar director adjunct ar urma să rămână prof. Mihaela Ionescu, care a luat 10 la proba de interviu.

La Şcoala Gimnazială „B.P. Haşdeu”, potrivit surselor „Ziarului de Iaşi”, s-a depus o contestaţie. La nivelul instituţiei au existat trei candidaturi pentru funcţia de director, notele la interviu fiind 7,80, 8,80 şi 9.00.

La Liceul „Cantemir”,

 » Aflați mai multe informații aici.