Noi imagini de la aeroportul Otopeni cu oamenii blocați după anularea a zeci de curse TAROM. Ce soluții au pasagerii
Zeci de zboruri TAROM interne și externe au fost anulate astăzi și nu se știe dacă în orele următoare situația revine la normal. Totul, după un protest spontan al piloților, mascat sub pretextul unor probleme de sănătate. Mâine vor avea loc negocieri între conducerea companiei și sindicaliști.
Teodora Chiuș, jurnalist Digi24: „Acum sunt zeci de oameni care așteaptă la ghișeul TAROM pentru a primi explicații. Acești oameni doresc săafle unde vor dormi la noapte dacă li se va asigura cazare, sau dacă își vor primi banii înapoi sau, mai mult decât atât, dacă se va găsi o soluție săsbozre cu un alt avion. Cei mai mulți dintre oameni au început să meargă deja la hoteluri sau la rude. Am văzut astăzi foarte multe persoane care au dormit pe scaune sau chiar pe jos, în speranța că se va remedia situația, și că vor putea zbura într-un final. TAROM a anunțat până acum 26 de perechi de curse anulate pentru această zi, de asemenea, surse mai susțin faltul că în momentul de față vorbim de pierderi de aproximativ un milion de euro pentru cursele anulate.
Foto: Captură Digi24