Nicolae Ciucă nu ezită cu demisia: „Vineri îmi voi depune mandatul”
Premierul Nicolae Ciucă a confirmat miercuri, în Argeş, că îşi depune vineri mandatul și că va lua ulterior o decizie dacă rămâne în Guvern.
Întrebat dacă îşi dă demisia vineri, premierul a răspuns afirmativ. „Aşa cum am menţionat de fiecare dată, vineri este ziua în care, conform calendarului, îmi voi depune mandatul”, a spus premierul, la Vila Florica.
Despre rămânerea în Executiv, premierul a declarat: „Se consumă ziua de vineri şi voi lua o decizie. Până luni voi lua o decizie”.
Potrivit lui Ciucă, dacă se renegociează protocolul, PSD va extrage primul minister.
„Este normal să existe o ierarhizare în funcție de ponderea în parlament și în coaliție. (…) Decizia e luată ca viitorul Guvern să aibă 18 ministere”, a menționat acesta.
”Există în momentul de faţă discuţii, negocieri, astfel încât fie există varianta protocolului fie negocieri şi reasumare de ministere la nivelul fiecărui partid”, a mai spus el.
Întrebat dacă se vor întâlni şi cu preşedintele Iohannis, el a spus: ”Vom avea o discuţie cu domnul Preşedinte după ce finalizăm negocierile. Până atunci nu”.