Motivul pentru care Ucraina și-a pierdut încrederea în aliații NATO. Stoltenberg dă cărțile pe față
Jens Stoltenberg (foto, dreapta), secretarul general al NATO, consideră că încrederea Ucrainei în aliații săi din NATO a fost afectată din cauza întârzierilor în aprovizionarea cu armament, iar astfel de eșecuri sunt un semn al necesității de a revizui coordonarea ajutorului militar internațional pentru Kiev.
„Avem nevoie de un cadru mai robust și mai instituționalizat pentru sprijinul nostru, pentru a asigura predictibilitate, pentru a asigura o mai mare responsabilitate și pentru a asigura împărțirea sarcinilor”, a spus șeful NATO într-un interviu acordat agenției Reuters, citată de Ukraniska Pravda.
Trilioane versus miliarde
Stoltenberg a menționat ideea sa de a crea un plan pe ani de zile care să stabilească în mod clar contribuția fiecărui membru NATO la ajutorul pentru Ucraina.
Reacționând la îngrijorarea unor membri NATO, Stoltenberg a subliniat că aceste sume vor fi „mărunțișuri sau fracțiuni” din ceea ce Statele Unite și aliații lor au cheltuit în Irak și Afganistan.
„Acolo vorbim de trilioane și… în Ucraina, vorbim de miliarde. Dar, de fapt, abordăm o provocare reală pentru securitatea noastră – o Rusie mai agresivă”, a adăugat Jens Stoltenberg.