Monument dedicat „Eroilor Securității”, inaugurat în Pitești. Adrian Costea (AUR) solicită retragerea avizelor/ Ce a răspuns Ministerul Apărării
Un monument dedicat „eroilor” fostei Securităţi a fost fost inaugurat în Cimitirul Eroilor din Piteşti pe 14 septembrie 2022. Evenimentul a stârnit indignarea în rândul istoricilor și reprezentanților societății civile – un astfel de monument nu îți avea loc în oraşul unde a avut loc unul din cele mai mari abuzuri ale Poliţiei Politice din perioada comunistă: „Fenomenul Piteşti”.
Senatorul AUR Adrian Costea a luat imediat atitudine și a solicita autorităților retragerea avizelor / autorizărilor pentru amplasarea acestui monument inadmisibil în Cimitirul Eroilor şi o delimitare oficială, explicită de aceasta.
„Fenomenul Piteşti” (1949-1952) a fost un experiment de reeducare violentă, de o brutalitate ieşită din comun, urmărind distrugerea psihică a individului. Deţinuţii au fost torturaţi cumplit, pentru a le şterge personalitatea şi inocula conştiinţa comunistă.
Cei împuşcaţi sau torturaţi de Securitate în represiunile sângeroase din anii ’50 n-au o cruce a lor. În schimb s-a ridicat un monument celor care i-au ucis în bătăi”, a subliniat Costea.
În răspunsul transmis, Ministerul Apărării a precizat că această situația nu intră în sfera de competențe a instituției și nici a Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor (O.N.C.E.) deoarece monumentul dedicat „Eroilor Securității” nu „intră în categoria operelor comemorative de război, iar regimul jurtce al acestuia nu este reglementat prin prevederile Legii nr. 3 79/2003, cu modificările şi completările ulterioare”.
În plus, ministerul în cauză a mai transmis că O.N.C.E. s-a autosesizat cu privire la această problematică și a verificat pe teren veridicitatea informațiilor apărute în presă:
„Ministerul Apărării Naţionale, prin O.N.C.E s-a autosesizat cu privire la această problematică, întrucât, potrivit informațiilor din mass-media, monumentul inaugurat in data de 14 septembrie 2022 ar fi fost amplasat în cadrul Cimitirului eroilor din municipiul Pitești. Drept urmare, O.N.C.E. a transmis o corespondență către Consiliul local şi Primăria municipiului Piteşti, în care s-a prezentat legislaţia în vigoare care reglementează domeniul mormintelor operelor comemorative de război de pe teritoriul naţional şi s-au solicitat detalii referitoare la monumentul menţionat.
Totodată, în data de 27 septembrie a.c., o delegaţie a O.N.C.E. s-a deplasat în municipiul Piteşti în scopul constatării la faţa locului a stării de conservare Cimitirului de onoare al eroilor din localitate şi a verificării informaților din presă referitoare la construirea unei cruci comemorative în incinta necropolei de război.
Astfel, urmare a demersurilor instituţiei noastre, Primăria municipiului Piteşti a comunicat faptul că noul monument a fost ridicat în cadrul Parcelei militare a Cimitirului Sf. Gheorghe din localitate, aflată în administrarea Asociaţiei Organizaţia Judeţeană Argeş Basarab I a Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere.
De asemenea, cu prilejul misiunii desfăşurate în teren, reprezentanţii O.N.C.E. au constatat faptul că respectivul monument nu a fost construit în incinta Cimitirului de onoare al eroilor, aşa cum s-a prezentat în mod eronat în mass-media, necropola de război fiind delimitată de Parcela militară printr-un gard de beton”, se arată în punctul de vedere al Ministerului Apărării.