Mircea Geoană, despre posibilitatea ca Rusia să intre în conflict cu NATO: Nu vedem astfel de intenţie. Nu au nici interes, nu au nici capabilităţi
Adjunctul secretarului general al NATO, Mircea Geoană, afirmă că Alianţa Nord-Atlantică nu observă, în acest moment, o intenţie a Federaţiei Ruse de a intra în conflict cu statele membre NATO. El susţine că Rusia nu are, de altfel, nici interesul şi nici capabilităţile de a intra într-un conflict cu o alianţă puternică, precum NATO.
Întrebat vineri seară, la Pro Tv, dacă e posibil ca Rusia să intre într-un conflict cu NATO, Mircea Geoană a răspuns că nu se întrevede acest scenariu.
„Nu vedem astfel de intenţie din partea Rusiei şi trebuie să spunem, fără să ne facem prea mult vânt cu coada, că NATO este prea puternic şi mult prea mobilizat în acest timp pentru ca Rusia să fie un pericol pentru noi sau să facă un calcul atât de greşit, au greşit o dată, grosolan din punct de vedere calcul strategic cu Ucraina, cu atât mai puţin un risc de escaladare cu NATO”, a explicat Mircea Geoană.
El a spus că Rusia nu are nici interesul şi nici capacitatea de a intra într-un conflict cu NATO.
„Nu au nici interes, nu au nici capabilităţi şi este prea mare asimetria de putere între noi şi dânşii ca să încerce aşa ceva. Se chinuie cu Ucraina, o ţară mult mai mică, e cu atât mai puţin de crezut că se vor lua de piept cu o alianţă atât de puternică”, a adăugat Mircea Geoană.
Sursa foto: INQUAM Photos (CornelPutan)