Ministrul Sorin Grindeanu, discuţii cu reprezentanţii transportatorilor: În mai puţin de o săptămână, am făcut paşii necesari pentru implementarea măsurilor pentru acest domeniu

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a avut, marţi, noi discuţii cu reprezentanţii transportatorilor, el afirmând că, în mai puţin de o săptămână, au fost făcuţi paşii necesari pentru implementarea măsurilor pentru acest domeniu.

Potrivit Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, marţi a avut loc, la sediul instituţiei, o nouă întâlnire între ministrul Sorin Grindeanu şi reprezentanţii Confederaţiilor patronale şi Federaţiilor reprezentative ale transportatorilor rutieri.

Ministrul Sorin Grindeanu a apreciat deschiderea şi sprijinul manifestat de partenerii sociali în identificarea soluţiilor necesare la problemele existente în transportul rutier.

„Doar prin dialog constant putem să ajungem la rezolvările aşteptate de industrie. În mai puţin de o săptămână, am făcut paşii necesari pentru implementarea măsurilor pentru acest domeniu”, a susţinut el.

Ministrul a arătat că, în şedinţa de Guvern de săptămâna trecută, aspectele legate de reintroducerea toleranţelor la mase şi dimensiuni pentru depăşirile peste limitele maxime admise au fost soluţionate prin adoptarea Ordonanţei pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, act normativ promovat de către Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii.