Ministrul Educaţiei, despre sălile de detenţie din şcoli: Nu sunt obligatorii, ci o opţiune a fiecărei şcoli

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a afirmat, în legătură cu sălile de detenţie din unităţile de învăţământ, că această măsură nu reprezintă o obligaţie, ci este o opţiune a şcolii.

Ligia Deca a fost întrebată, miercuri, la finalul şedinţei de Guvern, dacă a fost adoptată iniţiativa de înfiinţare a unei săli în care să fie trimişi elevii care deranjează orele.

„Această prevedere din regulamentul de organizare şi funcţionare în învăţământul preuniversitar este o opţiune pe care şcoala o are. Nu este o obligaţie. Regulamentul este în vigoare, fiecare şcoală îşi elaborează propriul regulament în funcţiune de regulamentul general şi şcolile care au spaţii disponibile şi care pot avea personal care să pună în practică această măsură, sigur, pot opta să o facă. Nu este o obligaţie, este o opţiune a şcolii”, a afirmat Ligia Deca.

În 25 iunie, mai mulţi elevi au protestat în faţa sediului Ministerului Educaţiei, nemulţumiţi de prevederea privind introducerea unor camere de detenţie pentru aceia care au un comportament neadecvat. Protestatarii au susţinut că nu au fost consultaţi nici în redactarea Statului Elevului.