Ministrul Educației a anunțat ce se întâmplă cu anul școlar și cu examenele naționale dacă greva nu se oprește: ”Îl vom prelungi!”
Este a doua săptămână de grevă a profesorilor. Elevii și părinții nu știu ce se va întâmpla cu anul școlar iar presiunea crește pentru cei care sunt în ani terminali, care riscă să nu poată susține examenele naționale din cauza protestelor.
Ministrul Educației, Ligia Deca, a explicat ce se va întâmpla cu examenele naționale și cu anul școlar în cazul în care negocierile între sindicate și Guvern nu ajung la un punct comun.
Ce se întâmplă cu înscrierile la Bacalaureat
”Înscrierile la examenul de Bacalaureat încep de astăzi, însă vorbim despre o perioadă de înscriere: 29 mai – 7 iunie. Există timpul necesar pentru a se realiza aceste înscrieri, dar dacă va fi nevoie, o vom prelungi, însă deocamdată avem unități de învățământ unde se poate realiza această înscriere, acolo unde se poate asigura resursa umană în acest sens. Pentru celelalte unități de învățământ, sperăm că protestul se va finaliza cât mai repede și vom rămâne în perioada anunțată care se încheie pe 7 iunie”, e explicat Ligia Deca.
”Mediile trebuie încheiate, conform calendarului școlar, până la finalul acestei săptămâni. Dacă situația o va impune, putem modifica structura anului școlar pentru cei care sunt în clasa a XII-a sau clasa a XIII-a, în așa fel încât să dăm timpul necesar pentru închidere mediilor cât și pentru înscrierea la examenul de Bacalaureat.
Ministerul Educației va lua toate măsurile astfel încât situația școlară a tuturor elevilor să fie încheiată și să se asigure participarea la examenele naționale.
Nu vom lăsa niciun elev fără situație neîncheiată și fără posibilitatea de a da examenele care îi sunt necesare pentru a merge mai departe”, a mai spus ministrul.
Cel mai sumbru scenariu
”Există soluții în cazul în care această perioadă se prelungește. Vom prelungi și noi anul școlar. Nu există varianta în care să nu finalizăm anul școlar, să nu se încheie mediile, să nu se desfășoare examenele naționale. Toate se vor desfășura, chiar dacă asta înseamnă prelungirea anului școlar”, a mai spus Ministrul Educației, Ligia Deca, pentru observatornews.ro.