Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, s-a vaccinat cu a treia doză de vaccin împotriva COVID-19
Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, s-a vaccinat sâmbătă cu cea de a treia doză împotriva virusului SARS-CoV-2, în centrul de vaccinare de la Circul Metropolitan din Bucureşti.”Fiecare are datoria de a fi un model pentru cei din jur şi trebuie să înţelegem cât de mult ne influenţează comportamentul celor dragi. Astăzi, alături de mine au fost fiii mei şi le mulţumesc că au avut răbdare să mă însoţească! Educaţia începe din familie, iar cei care au credinţă ştiu că Dumnezeu lucrează prin oameni! Am încredere în medici, am încredere în ştiinţă şi vreau ca atât eu, cât şi cei la care ţin să fim în siguranţă. Acestea sunt principalele motive pentru care am mers astăzi să îmi fac a treia doză de vaccin”, a declarat ministrul Bogdan Gheorghiu, potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Culturii.
Bogdan Gheorghiu subliniază că îşi doreşte ca lucrurile să revină la normal, “să fim sănătoşi şi să nu ne fie frică să stăm într-o sală de spectacol plină sau, mai rău, să fim privaţi de teatru, concerte sau mersul la cinematograf”. “Vă îndemn să vă vaccinaţi până nu e prea târziu! Sănătatea trebuie să rămână pe primul loc”, a punctat ministrul Culturii.
» Aflați mai multe informații aici.