Ministerul Muncii răspunde solicitării deputaților AUR de Suceava, care au pledat pentru creșterea salariului minim și a pensiei pentru persoanele vulnerabile: Veniturile nu vor fi corelate cu valoarea coșului minim de consum pentru un trai decent
Criza energetică a generat reacții în lanț, printre care se numără creșterea prețurilor la alimente, utilități și alte produse de bază. Deputații AUR Dorel Acatrinei și Florin Pușcașu au solicitat Guvernului să întreprindă pașii necesari în vedere stabilirii salariului minim și a pensiei minime în acord cu valoarea coșului minim de consum pentru un trai decent. Ministerul Muncii a transmis că a propus o serie de măsuri pentru a veni în sprijinul persoanelor vulnerabile, însă echivalarea veniturilor minim cu cea a coșului minim de consum pentru un trai decent nu se află printre acestea. Cu alte cuvinte, pentru coaliția PSD-PNL-UDMR sărăcirea populației nu este o problemă importantă.
Referitor la acest aspect, ministerul în cauză a transmis că în Directiva privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană, nu este menționat ca şi criteriu coșul minim de consum. În plus, în sistemul statistic al UE, coşul de bunuri şi servicii nu este calculat și nici nu este utilizat ca indicator standardizat ta nivelul statelor membre.
Totodată, Ministerul Muncii a reamintit că pensiile se calculează respectând principiul contributivității, iar majorarea pensiei „se determină unitar, pentru toţi beneficiarii sistemului public de pensii, prin majorarea valorii punctului de pensie”. În acest sens, în perioada 2015-2022, valoarea punctului de pensie s-a majorat de la 830.2 lei la 1.586 lei, de la 1 ianuarie 2022 valoarea punctului de pensie s-a majorat cu 10%, de la 1.442 lei la 1.586 lei, iar începând cu 1 ianuarie 2023, este prevăzută o creştere procentuală cu 12,5% a valorii punctului de pensie, aceasta urmând să atingă nivelul de 1.785 lei.
În context, reprezentanții ministerului au precizat că se are în vedere reducerea inechității din sistemul public de pensii, un obiectiv urmărit în noua lege a pensiilor.
Pe de altă parte, Guvernul a stabilit că se vor acorda ajutor financiar pensionarilor cu venituri lunare mai mici sau egal cu 3.000 de lei și tot pentru categoriile vulnerabile se acordă un ajutor financiar pentru energie de 1400 lei.