Ministerul Muncii anunţă suspendarea protestelor din instituţiile subordonate
Ministerul Muncii anunţă, miercuri seară, suspendarea protestelor din instituţiile din subordine, luni urmând a avea loc o nouă întâlnire cu sindicaliştii. În urma discuţiei cun premierul s-au stabilit ajustări salariale.
”Primul-ministru Marcel Ciolacu, ministrul muncii şi solidarităţii sociale Simona Bucura-Oprescu şi reprezentanţii organizaţiilor sindicale ai salariaţilor din casele teritoriale de pensii, agenţiilor teritoriale de plăţi şi inspecţie socială, inspectoratele teritoriale de muncă şi agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă au avut o întâlnire astăzi, 29 noiembrie la sediul Guvernului. Discuţiile au privit problematica salarizării, condiţiilor de muncă şi realizarea obiectivelor instituţionale în contextul generat de protestele declanşate şi revendicărilor prezentate”, a transmis, miercuri seară, Ministerul Muncii.
Sursa citată a precizat că s-a convenit propunerea unor ajustări salariale şi stabilirea unui calendar corelat cu obligaţiile de reorganizare instituţională şi de fundamentare a legii bugetului de stat şi legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2024, în sensul salarizării funcţiilor din cadrul acestor servicii publice deconcentrate la nivelul funcţiilor din structurile centrale corespondente ierarhic superioare.
”Discuţiile tehnice au fost programate pentru luni, 4 decembrie 2023, la sediul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale. Până la definitivarea discuţiilor şi agrearea soluţiilor în cauză, protestele urmează a fi suspendate”, a mai transmis instituţia.
Sindicaliştii din instituţiile din subordinea Ministerul Muncii erau în grevă generală de luni.