Mii de fermieri protestează cu tractoare în centrul Parisului, nemulțumiți că nu mai pot folosi anumite pesticide
Fermierii francezi s-au adunat în sudul Parisului, pentru a pleca în marș spre Ministerului Agriculturii. Potrivit presei franceze, la protest participă aproape 500 de tractoare și 2.000 de fermieri.
Agricultorii protestează împotriva restricțiilor privind pesticidele și a altor reglementări de mediu despre care spun că amenință producția agricolă a Franței.
Acțiunea urmează unei hotărâri judecătorești a Uniunii Europene de luna trecută care a anulat permisiunea dată cultivatorilor de sfeclă de zahăr de a folosi un insecticid interzis.
„Aceste interdicții repetate și inacțiunea guvernului de a sprijini multe sectoare condamnă producția agricolă”, au transmis cel mai mare sindicat agricol din Franța, FNSEA, sindicatul sfeclei de zahăr CGB și grupul de tineri fermieri JA, potrivit Reuters.
Fermierii avertizează că importurile care nu sunt supuse unor restricții similare privind pesticidele vor amenința locurile de muncă din Franța.
De cealaltă parte, activiștii de mediu spun că reziduurile de pesticide provoacă daune solului și faunei sălbatice.
Tractoarele, dintre care unele purtau pancarte pe care scriau „Macron lichidează agricultura” și „salvați-vă fermierul”, trebuiau să își încheie procesiunea în fața monumentului Invalides, lângă ministerul agriculturii din Franța.