Mihai Enache (AUR) atrage atenția asupra unor nereguli grave privind sistemul RO e-Factura

România este a doua țară din Uniunea Europeană care implementează sistemul e-Factura, după Italia. Președintele AUR București, Mihai Enache atrage atenția asupra unor nereguli grave privind sistemul RO e-Factura și cere Guvernului să pună capăt acestui proces de „digitalizare” forțat.

De la începutul anului 2024, sistemul RO e-Factura a devenit obligatoriu. Astfel, toate facturile emise în România vor trebui încărcate și transmise între firme doar prin sistemul electronic al ANAF. După data de 1 iulie, noțiunea de factură pe hârtie nu va mai exista în România. State cu economii avansate precum Statele Unite, Germania și Franța, nu au ajuns în această etapă, continuând să accepte în paralel facturi electronice și facturi tradiționale. România este doar a doua țară din UE care introduce o asemenea măsură extremă. În acest context, atrag atenția asupra unor aspecte grave, care nu par să fie luate în considerare de autoritățile române:

1. Conform unei analize recente EuroStat, România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană la competențe digitale de bază. Astfel, doar 28% dintre românii cu vârsta cuprinsă între 16 și 74 ani dețin un minim de competențe digitale. Spre comparație, în Finlanda, cea mai bine plasată țară, procentul este de 80%. În aceste condiții, în loc să se concentreze pe creșterea gradului de înțelegere a instrumentelor digitale, Guvernul României impune o obligație care va pune o presiune suplimentară extremă pe mulți dintre antreprenorii români.
2. ANAF este o instituție învechită, subfinanțată, cu personal insuficient și care nu este în niciun fel pregătită pentru a administra un proiect de o asemenea amploare și cu asemenea dimensiuni. O simplă vizită la oricare dintre sediile ANAF ne va convinge de acest aspect. ANAF nu reușește, la ora actuală, să se achite în mod optim de sarcinile legale care îi revin, cu atât mai puțin să își asume un asemenea proiect. ANAF trebuie reformat, modernizat, retehnologizat și dotat cu resursele necesare pentru a-și face datoria, nu încărcat suplimentar cu un proiect de anvergura aceasta pentru care instituția nu este pregătită.
3. Un aspect mai puțin cunoscut publicului larg, dar la fel grav este că tot acest proces de digitalizare a relațiilor comerciale este intermediat de o unitate militară „specială”, respectiv UM 02999 – binecunoscutul STS (Serviciul de Telecomunicații Speciale). România, devine astfel prima țară din lume unde „serviciile” au acces direct la toate informațiile comerciale. Orice guvern responsabil ar trebui să își propună să reducă amestecul serviciilor în viața politică, socială și economică a țării, nu să îl crească, oferind pe tavă acces la informații comerciale care nu fac obiectul activității acestor instituții speciale.
4. Eliminarea totală a facturilor în format clasic comportă un risc extrem și din punct de vedere al securității. De nenumărate ori s-a dovedit că cele mai sigure servere pot fi sparte și cele mai de încredere sisteme electronice pot întâmpina probleme tehnice. Condițiile meteo extreme, calamitățile sau simpla lipsă a accesului la internet sunt tot atâtea probleme care pot face nefuncțional sistemul. Toți acești factori de risc ar fi trebuit luați în calcul înainte de inițierea acestui proiect.
5. Arhivarea noilor facturi nu este legiferată în niciun fel. Deoarece întregul proiect a fost făcut pe genunchi, multe aspecte nu au fost atinse deloc în instrucțiunile făcute publice de autorități. Cine gestionează arhivele electronice, în ce condiții, ce termene de păstrare vor avea documentele, care sunt măsurile de siguranță minimale? Toate întrebările rămân fără răspuns, în condițiile în care proiectul este deja demarat.

Reamintesc că România este doar a doua țară la nivelul Uniunii Europene care implementează această obligație, după Italia.

Luând în calcul toate aspectele menționate mai sus, fac un apel către Guvernul României să oprească acest experiment periculos până când răul făcut nu va deveni ireversibil. Digitalizarea trebuie să fie un instrument de simplificare a interacțiunilor comerciale, NU o măsură impusă cu forța.