Medicii stomatologi amenință cu proteste. Reacția lui Rafila: ‘Decizia care a produs neliniște a fost anulată/ Se revine la situaţia anterioară’

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a precizat, vineri seară, după ce medicii stomatologi au anunţat că vor protesta faţă de Colegiul Medicilor Stomatologi din România, care a emis două decizii care le restrâng drepturile, că cele două documente vor fi anulate şi că se va reveni la situaţia anterioară.


”Ştiţi bine că a apărut în urmă cu câteva de zile o decizie a Colegiului Medicilor Stomatologi din România care aparent limita drepturile de liberă practică ale absolvenţilor Facultăţii de Stomatologie. Acest lucru s-a întâmplat printr-o decizie care a fost luată fără consultarea Ministerului Sănătăţii, drept care astăzi, la sfârşitul şedinţei extraordinare a conducerii Colegiului Medicilor Stomatologi în România, i-am invitat la sediul ministerului împreună cu reprezentanţii Patronatului din domeniul Stomatologiei”, a declarat Alexandru Rafila, vineri, într-o conferinţă de presă.

Potrivit ministrului Sănătăţii, în urma şedinţei s-au desprins 3 concluzii, printre care, cea mai importantă este că se va reveni la situaţia anterioară.

”În urma discuţiilor s-au desprins trei concluzii: decizia care a produs nelinişte în rândul medicilor stomatologi a fost anulată de către Colegiul Medicilor Stomatologi şi se revine la situaţia anterioară, respectiv funcţionarea în baza unei alte decizii din anul 2012 în ceea ce priveşte competenţa profesională. Al doilea lucru pe care l-am stabilit a fost ca de acum încolo toate aceste decizii care privesc dreptul de liberă practică şi competenţele pe care le au medicii în general, nu ne referim neapărat la medicii stomatologi, să fie luate de Ministerul Sănătăţii cu avizul Colegiilor Profesional, aşa este normal, se întâmplă, aşa sunt prevederile din Legea 95. Iar cel de-al treilea lucru pe care l-am stabilit, de asemenea în conformitate tot cu prevederile Legii 95, este că Ministerul Sănătăţii se preocupă de legalitatea organizării alegerilor în cadrul Colegilor Profesionale şi în acest sens vom desemna observatori atât la procesul electoral în sine, cât şi la numărătoarea voturilor, care să nu existe niciun fel de dubii referitoare la corectitudinea şi transparenţa procesului de alegeri în colegiile profesionale”, a adăugat Rafila.

Medicii stomatologi au anunţat, vineri, că protestează faţă de conducerea Colegiului Medicilor Stomatologi din România, acuzând-o că a emis două decizii, care produc deja efecte, fiind publicate de luna trecută în Monitorul Oficial, decizii care restrâng drepturile dentiştilor.

Reprezentanţii acestei profesii au cerut, pe lângă revocarea celor două decizii, şi demisia Biroului Executiv Naţional al Colegiului, limitarea numărului de mandate în conducerea acestuia şi publicarea stenogramelor şedinţelor în care s-a discutat despre adoptarea respectivelor decizii.