Măsuri de ordine și siguranță publică, cu ocazia manifestărilor religioase de Bobotează

Miercuri, 6 ianuarie, jandarmii gorjeni din cadrul structurilor de ordine publică din municipiile Târgu Jiu şi Motru, precum și din localitățile Târgu Cărbuneşti, Rovinari, Tismana, Bumbești-Jiu și Novaci, asigură ordinea şi siguranţa publică, cât și respectarea normelor legale în vigoare cu scopul de a preveni și combate efectele pandemiei de Covid-19, pe timpul sărbătoririi Botezului Domnului Iisus Hristos – Bobotează.

Măsurile de ordine şi siguranţă publică şi de supraveghere a desfăşurării activităţilor vor avea loc în apropierea lăcaşelor de cult de la Mănăstirile Tismana, Lainici, Polovragi şi Cămărăşească, catedralele ortodoxe din Motru şi Rovinari precum și la bisericile „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” și „Sfinții Voievozi Constantin Brâncoveanu și Fiii” din municipiul Târgu Jiu.

Măsuri suplimentare

Anul acesta, pentru a asigura respectarea măsurilor de distanțare fizică și evitarea aglomerărilor de persoane în zonele de desfășurare a acestor procesiuni, vor fi create culoare special amenajate pentru accesul participanţilor.

Tot în vederea respectării acestor măsuri, organizatorul a dispus o serie de măsuri suplimentare pentru buna desfășurare a procesiunilor religioase, după cum urmează:

  • participanții care ajung la aceste slujbe vor fi îndrumaţi de voluntari ai organizatorului
  • agheasma mare va fi oferită credincioşilor în sticle îmbuteliate, doar de către voluntarii care vor purta mască şi mănuşi.
  • voluntarii vor veghea la respectarea măsurilor luate, inclusiv de-a lungul rândului și culoarelor de acces.

    Jandarmeria Română, alături de Patriarhia Română, face apel către toţi cetățenii să acorde o atenţie sporită măsurilor de protecție sanitară (purtarea măștii de protecție și respectarea distanțării fizice față de celelalte persoane prezente), să adopte un comportament civilizat și să respecte indicaţiile jandarmilor.

ȘTIRI VIDEO GdS