Marea Britanie, pe lista neagră: românii din Anglia nu mai pot să intre în România

Marea Britanie se află într-o situație foarte dificilă, la câteva zile după ce au fost identificate peste 1000 de cazuri cu o nouă tulpină de coronavirus, diferită de cea întâlnită la nivel global.

Mai multe țări din Europa au trecut Regatul Unit pe lista neagră când vine vorba de permiterea intrării în țară a britanicilor. În prima fază, Italia, Belgia și Olanda au blocat toate zborurile cu Marea Britanie. Germania și Franța se pregătesc să adopte măsuri similare, până când vom înțelege mai bine cum funcționează noua tulpină de Covid-19. Aceasta a fost identificată în sud-estul Angliei.

”Marea Britanie a dat alarma cu privire la o nouă formă de Covid care ar fi rezultatul unei mutații a virusului. Guvernul are datoria de a-și proteja cetățenii, din acest motiv, după ce am notificat guvernul britanic, suntem pe punctul de a semna dispoziția de suspendare a zborurilor cu Marea Britanie”, a anunțat ministrul de externe italian, Luigi di Maio, conform Corriere della Sera.

Măsura anunțată de olandezi împotriva Marii Britanii este în vigoare cel puțin până la 1 ianuarie. Aceasta a fost confirmată la scurt după ce cel puțin un caz cu aceeași tulpină nouă de Covid a fost înregistrată în Olanda. Noile restricții se referă atât la traficul aerian, cât și feroviar.

Din păcate, noile restricții s-ar putea să fie prea puține și să vină prea târziu. Maria Van Kerkhove, directoarea departamentului tehnic de combatere a pandemiei de COVID-19 din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, a declarat pentru BBC că „tulpina a fost identificată deja și în Danemarca și Australia”, conform publicației Telegraph.

În România, o decizie similară a fost luată astăzi seară, conform promisiunilor făcute de Raed Arafat în prima parte a zilei de duminică. ”Azi-mâine este posibil, da, să apară o decizie care să spună care este poziția noastră”, a declarat Raed Arafat la Digi24, în contextul în care Marea Britanie nu se afla pe lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat,

În final, Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a hotărât suspendarea zborurilor spre și dinspre Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din și către România, pentru toate aeroporturile din România, pe o perioadă de 14 zile, începând cu data de 21 decembrie, ora 19.00. De asemenea CNSU a introdus Regatul Unit pe lista țărilor de risc epidemiologic pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea.

De asemenea, s-a decis introducerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în lista țărilor de risc epidemiologic ridicat pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea intră în vigoare cu data de 21 decembrie, ora 00.00.

După cum a confirmat și Arafat, marea problemă cu noua tulpină ține de faptul că este semnificativ mai contagioasă. ”Aici revenim, trebuie să se respecte regulile de distanțare, nu vom putea sărbători”, pentru că dacă această tulpină ajunge la noi, ”din momentul în care se spune că e cu 70% mai contagioasă, înseamnă că se răspândește mai ușor”, a atras atenția oficialul. ”Rog populația să înțeleagă că suntem într-o situație neobișnuită”, a concluzionat șeful DSU.