Marcel Boloș: ”Măsura aceasta a plafoanelor lunare dă posibilitatea implementării şi folosirii cu chibzuinţă a banilor”

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene Marcel Boloş a explicat că cei de la Comisia Europeană au o politică de deficit bugetar destul de restrictivă, întrebat fiind cum va fi aplicată măsura unei limite lunare de cheltuieli la fiecare minister în parte pentru a reduce cheltuielile la bugetul de stat.

„Comisia Europeană urmăreşte o politică de deficit bugetar destul de restrictivă şi trecerea aceasta de la un deficit la 4,4% din PIB la un deficit de 3% din PIB nu se poate realiza dintr-o dată şi măsura aceasta a plafoanelor lunare dă posibilitatea implementării folosirii cu chibzuinţă a banilor”, a afirmat Marcel Boloş, vineri la Antena 3, confrom news.ro.

Acesta a mai precizat că în momentul de faţă, „la valoarea contractelor de finanţare pe care le avem încheiate şi la valoarea contractelor de lucrări încheiate noi nu ne putem permite să nu atragem bani europeni”.

„Am şi spus de fiecare dată că sarcina mea ca ministru este ca în România să ajungă până la ultimul cent din banii europeni, fiindcă este şansa noastră de a ne dezvolta pe termen lung şi de aceea noi banii din PNRR sunt acordaţi condiţionat de cele patru reforme pe care le avem – reforma pensiilor speciale, reforma pensiilor, reforma corporaţiilor de stat şi guvernanţei şi mai avem desigur reforma salarizării bugetarilor. Deci toate acestea sunt reforme serioase care duc, converg spre ceea ce spunea domnul premier referitor la folosirea chibzuită a banilor. Vă daţi seama că deciziile sunt la nivel de coaliţie şi nu sunt chestiuni uşoare pentru ceea ce înseamnă implementarea PNRR, dar nici pentru coaliţia de guvernare fiindcă au o componentă de costuri sociale care trebuie asumată de membrii coaliţiei. Eu sunt convins că se va găsi calea cea mai bună de implementare a reformelor”, a adăugat Boloş.

Afirmațiile lui Boloș vin în conmtextul în care, joi, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a anunţat că toate ministerele au transmis planurile de reducere a cheltuielilor bugetare şi că la urmatoarea şedintă va fi analizat pachetul de reduceri solicitat de premierul Ciucă.

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a declarat, la începutul săptămânii, că a solicitat fiecărui ordonator de credite să reducă cheltuielile din cauza deficitului bugetar de 1,4 la sută la finalul primului trimestru al acestui an, dar că nu se pune problema de concedieri masive sau reduceri de salarii.

Şeful Executivului a mai spus că le-a cerut miniştrilor ca, până miercuri, să vină să îi prezinte o situaţie cu modul în care pot să îşi chibzuiască cheltuielile şi că cere instituţiilor să îşi facă datoria şi să ajungă să realizeze o colectare aşa cum este planificată.

De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi la Constanţa, că este de mult timp în administraţie şi a văzut tot felul de măsuri alandala, cu tăieri de salarii, cu tăieri pe cheltuieli curente, toate prost gândit.

„Să nu vă aşteptaţi să salut tăieri care se fac din pix, din biroul unui ministru”, a mai spus preşedintele şi a adăugat că le-a transmis celor din coaliţie că îşi doreşte un plan judicios, făcut cu cap, adică tăiem de acolo de unde se poate tăia fără a pune ceva în dificultate.

Şeful statului a mai spus că cei de la Finanţe, dacă au supraevaluat bugetul, acum nu au decât să găsească metode smart pentru a aduce bugetul în limite realizabile.

Ministrul de Finanţe Adrian Câciu a declarat, marţi, că măsurile avute în vedere de coaliţie pentru a reduce cheltuielile nu sunt o rectificare bugetară, ci o ordonanţă care să includă măsuri fiscal-bugetare cu scopul de a avea o economie la bugetul de stat de 20 miliarde lei. El a reiterat faptul că nu este vorba de o „gaură la buget”, ci bugetul general consolidat al statului are o valoare de cheltuieli de 608 miliarde, adică acest 20 miliarde lei reprezintă 3,3%.