MAI: De la miezul nopţii încetează toate restricţiile
Ministerul de Interne a transmis, marţi, că, de la miezul nopţii, încetează toate restricțiile impuse pe durata pandemiei, inclusiv portul măştii de protecţie în spaţii publice. De asemenea, actele care au expirat pe durata stării de alertă trebuie înlocuite în următoarele 90 de zile, instituţiile urmând a lua măsuri pentru a nu se produce aglomeraţie. ”Mulţumesc românilor pentru responsabilitate”, a transmis ministrul Lucian Bode.
“România a parcurs timp de mai bine de doi ani una dintre cele mai dificile perioade din istoria recentă. Chiar dacă a fost o perioadă plină de provocări, în cele din urmă efortul nostru comun a dat roade. Mulţumesc românilor pentru responsabilitatea de care au dat dovadă, pentru că au înţeles să respecte regulile de protecţie sanitară şi au ales să se vaccineze, limitând astfel răspândirea pandemiei de Covid – 19. Mulţumesc, de asemenea, tuturor angajaţilor MAI care şi-au făcut datoria pentru binele românilor. Împreună am reuşit să depăşim momente grele, iar această încercare ne va da puterea să trecem peste toate provocările pe care ni le rezervă viitorul”, a transmis ministrul afacerilor interne, Nicolae Lucian Bode.
Ministerul de Interne precizează că, de la miezul nopţii, îşi încetează aplicabilitatea Hotărârea Guvernului nr. 171 din 3 februarie 2022 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
”Astfel, începând cu ora 00.00, încetează TOATE restricţiile, precum şi restrângerea sau interzicerea unor activităţi aşa cum erau prevăzute în actul normativ menţionat (spre exemplu: obligativitatea purtării măşti de protecţie în spaţiile publice, restrângerea sau interzicerea organizării şi desfăşurării de mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri, restrângerea sau interzicerea circulaţiei persoanelor şi vehiculelor în locurile şi, după caz, în intervalele orare stabilite, organizarea muncii la domiciliu etc)”, a precizat MAI.
Totodată, la nivelul structurilor Ministerului Afacerilor Interne, încetează măsurile privind angrenarea poliţiei locale în cadrul activităţilor realizate de către unităţile de poliţie, precum şi subordonarea operaţională a serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă şi a serviciilor de ambulanţă.
De asemenea, punctele de trecere a frontierei, închise temporar, total sau parţial, pe perioada stării de alertă, se vor redeschide, astfel:
- La frontiera româno-ungară: Carei – judeţul Satu – Mare
- La frontiera româno-bulgară : Lipniţa, Dobromir – judeţul Constanţa.
”Vă reamintim faptul că documentele (spre exemplu: cartea de identitate, permisul de conducere) a căror valabilitate a fost prelungită pe perioada stării de alertă, urmează să expire după o perioadă 90 de zile de la încetarea stării de alertă. În acest sens, structurile MAI responsabile pentru emiterea unor astfel de documente vor informa cetăţenii cu privire la modalitatea eliberării acestora astfel încât să fie evitată aglomeraţia la ghişee. Prevederile referitoare la certificatul digital al Uniunii Europene privind Covid şi formularul digital de intrare în România rămân în continuare aplicabile”, a mai transmis MAI.
Instituţia a explicat că Ministerul Sănătăţii va preciza ce măsuri, cu caracter temporar, vor rămâne în vigoare pentru protecţia sanitară şi pentru gestionarea situaţiei epidemiologice şi limitarea răspândirii Covid- 19, în contextul încetării stării de alertă.
”În ultimii doi ani, peste 22.000 de efective ale Ministerului Afacerilor Interne au fost mobilizate, zilnic, în gestionarea efectelor pandemiei cu Sars- Cov-2. În această perioadă au fost efectuate peste 44 de milioane de verificări la persoane fizice şi aproximativ 2,5 milioane la persoane juridice”, a mai transmis MAI.