Macron apreciază că va fi nevoie de „câteva decenii” pentru ca Ucraina să fie confirmată ca membră a Uniunii Europene
Preşedintele francez Emmanuel Macron afirmă că va fi nevoie probabil de „câteva decenii” pentru ca Ucraina să fie confirmată ca membră a Uniunii Europene, transmite BBC. La rândul său, preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat, luni, că instituţia îşi propune să prezinte în luna iunie avizul său pe această temă.
Emmanuel Macron afirmă că va fi nevoie probabil de „câteva decenii” pentru ca Ucraina să fie confirmată ca membră a Uniunii Europene, u toate acestea el adaugă că Ucraina este „deja un membru” al familiei europene datorită „luptei” şi „curajului” său.
De asemenea, Macron a declarat în Parlamentul European de la Strasbourg că speră ca UE să avanseze „rapid” în ceea ce priveşte aderarea Ucrainei.
Ucraina a completat cel de-al doilea chestionar în cadrul procesului de aderare la UE.
Potrivit The Guardian, Comisia Europeană îşi propune să emită luna viitoare un aviz privind aderarea Ucrainei la UE, a anunţat, luni, preşedintele Ursula von der Leyen.
Von der Leyen, care s-a angajat anterior să încerce să accelereze procesul de aderare a Ucrainei la UE, a scris pe Twitter că a vorbit cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, pentru a discuta despre „parcursul european” al ţării sale.
Ea a adăugat că „aşteaptă cu nerăbdare să primească răspunsurile la chestionarul de aderare la UE”.