Lucian Pușcașu (AUR), către Ministerul Educației: Sistemul de decontare a gratuităților transportului public rutier nu funcționează în mai multe județe din țară
Sistemul de decontare a gratuităților transportului public rutier nu funcționează în 13 județe din țară din cauza unei lacune legislative – problema cea mai gravă se înregistrează în județul Prahova și a fost semnalată de către deputatul AUR Florin Pușcașu premierului Marcel Ciolacu și ministrului Educației, Ligia Deca. Acesta susține că totul a început în urma apariției HG 810/2023, când operatorii de transport au fost informați că sunt obligați să elibereze abonamente gratuite elevilor pentru a evita să li se retragă licențele.
Birocrația a generat din nou probleme – sumele aferente acelor abonamente nu au fost încă decontate, iar reprezentanții transportatorilor susțin că nu mai au fonduri pentru a acoperi costurile operaționale pentru transportul elevilor – aceștia au susținut din rezervele lor transportul elevilor pentru lunile octombrie si noiembrie.
Potrivit legislației, elevii beneficiază de transport gratuit din localitatea de domiciliu până la cea unde învață. Vorbim, în special de elevii de liceu. Transportatorii ar trebui să-și recupereze banii de la Ministerul Educației, prin inspectoratele școlare, însă din motive birocratice, sumele nu au fost decontate, a precizat Pușcașu.
La nivelul celor 13 județe, problema a fost generată de o eroare a Ministerului Educației, care nu a informat școlile că sunt neclarități privind decontarea abonamentelor deoarece nu au fost încheiate contracte de delegare a gestiunii. „Drept urmare, s-au primit tabele cu elevi cărora să li s-au eliberat abonamente gratuite pentru luna noiembrie, conform HG810/2023, iar operatorii au transportat elevii pe cheltuiala lor, fără să primească sumele cuvenite pe luna octombrie”, a menționat deputatul AUR în sesizarea către minister.
În ceea ce privește județul Prahova, Ministerul Educației nu a deschis creditele bugetare deoarece Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (ANRSC) a transmis că serviciul „nu întrunește condițiile legale de serviciu public de transport rutier”.
Având în vedere situația descrisă, deputatul Florin Pușcașu sesizează corpul de control al primului ministru, precizând următoarele:
„În acest moment, la nivelul județului Prahova, operatorii de transport județean își desfășoară activitatea pe aproximativ 60 de trasee, acoperind aproape toate localitățile județului și, astfel, ar fi mai mult decât aberantă abordarea decontării transportului elevilor prin care aceste sume se acordă: Art. 83. – (8) În cazul în care elevii nu sunt școlarizați în satul, comuna, orașul sau municipiul de domiciliu și nu beneficiază de existenta serviciilor de transport public.
Dacă, într-adevăr, operatorii nu îndeplinesc condițiile de serviciu public de transport, deși aceștia dețin licențe de traseu emise de CJ Prahova, care este Autoritate de Autorizare înscrisă la ANRSC, atunci se impune imperios returnarea de către ANRSC a sumelor încasate abuziv și ilegal de la operatori drept contribuții la bugetul ANRSC și tragerea la răspundere a celor vinovați pentru aceste fapte abuzive și ilegale”.
Totodată, Florin Pușcașu solicită răspunsuri la următoarele două întrebări:
- Ce ar trebui sa facă operatorii din județul Prahova pentru luna decembrie, să mai elibereze abonamente gratuite elevilor? În ce fel li se vor deconta facturile aferente?
- Având în vedere prevederile Legii nr.51/20606, operatorii care nu au contracte de delegare a gestiunii, ar trebui sa își suspende activitatea?