Lucian Micu, managerul Spitalului din Piatra Neamț, a demisionat
Lucian Micu, managerului interimar al Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț, a demisionat luni din funcție după incendiu de sâmbătă care a dus la moartea a zece persoane, potrivit unui comunicat oficial de presă.
„Prezența mea în funcția de manager al Spitalului nu mai ajută la acest moment cu nimic. A venit momentul să mă retrag și să aștept ca specialiștii să stabilească foarte clar care au fost cauzele care au produs incendiul care a mistuit un salon și a provocat răni adânci asupra multor oameni. Demisia nu este un abandon, este un gest pe care-l fac cu respectul pe care cred că-l merită rudele pacienților și cadrele medicale afectate. Fac apel, în calitate de om, să dăm cu toții dovadă de înțelegere și să nu facem presiuni inutile asupra echipei medicale a Spitalului care, în continuare, trebuie să se concentreze în salvarea de vieți, cât mai multe. Demisia mea va fi înaintată la prima oră a zilei de mâine, nu înainte de a mă asigura că nu las lucrurile la întâmplare, ci că va exista o continuitate fără sincope”, a spus managerul Lucian Micu, potrivit comunicatului citat.
Spitalul Județean Neamț, unde sâmbătă seară au murit zece persoane într-un incendiu la Secția ATI Covid, se află în subordinea Consiliului Județean Neamț și este la al optulea manager în ultimul an. Actualul director, Lucian Micu, este fostul primar din Roman, care nu a mai putut candida la alegerile din septembrie pentru că a fost declarat incompatibil de Agenția Națională de Integritate (ANI).