Lucian Feodorov(AUR): „Autoritățile să facă lumină în cazul firmei de brokeraj HARINVEST. Investitorii sunt batjocoriți și sfidați”
La finalul anului 2013 investitorii de pe piața de capital, care au avut o relație de colaborare cu HARINVEST S.A., firmă care presta servicii de brokeraj, au avut șocul de a afla că acțiunile de pe piața de capital au dispărut peste noapte.
În decusul celor 6 ani de cercetare penală s-a ajuns la etapa înaintării rechizitoriului de către procurorul de caz și, în 2019 abia, a ajuns dosarul la judecătorul de cameră preliminară la Tribunalul Vâlcea.
Lucian Feodorov, deputat AUR în Parlamentul României, atrage atenția asupra acestei situații și cere autorităților competente să își îndeplinească atribuțiile şi sarcinile ce le revin cât mai urgent:
„A.U.R. primește în fiecare zi sute de solicitări de la cetățenii români prin care ne aduc la cunoștință situații grele în care se află și ne cer ajutorul pentru a-și soluționa problemele. În acest context am aflat de situația nedreaptă în care se află sute de păgubiți ai casei de borkeraj HARINVEST S.A. din Râmnicu – Vâlcea, cu o pagubă totală estimată la peste 5 milioane de euro.
În acest caz pe care am ales să-l fac public autorităților române competente să soluționeze astfel de fraude comise pe piața de capital românească au dat dovadă atât de dezinteres, cât și de batjocură la adresa cetățenilor, care s-au constituit părţi vătămate în acest dosar din cauza tergiversării anchetei penale și a prelungirii nepermise a fazei de judecată în camera preliminară.
Păgubiții care ne-au adus la cunoștință această situație extrem de gravă consideră că în cadrul anchetei penale martorii au fost audiați și au prezentat realitatea care arată modul în care HARINVEST S.A. a manipulat piața de capital cu complicitatea unor instituții bancare şi doresc să li se facă dreptate în timp cât mai scurt.
Prin intermediul prerogativelor pe care mi le conferă funcția de demnitar de stat doresc să atrag atenția autorităților competente că sunt obligate să-și îndeplinească atribuțiile şi sarcinile ce le revin cât mai urgent în vederea soluționării acestei situații extrem de grave în care investitorii păgubiți sunt efectiv batjocoriți și sfidați.„, se arată în declarația deputatului Lucian Feodorov.