Lilian Scripnic (AUR): Cum are Guvernul Ciolacu grijă de români? Reduce fondurile destinate medicinei preventive
„Medicina de familie și din ambulatoriu este la un pas de colaps!”, avertizează deputatul AUR Lilian Scripnic, după ce Guvernul Ciolacu a anunțat că va reduce veniturile medicilor de familie și a medicilor din ambulatoriu. O astfel de măsură este de-a dreptul revoltătoare, în condițiile în care afectează componenta de prevenție, atât de necesară pentru buna funcționare a sistemului sanitar.
„Proiectul de Ordin aflat în transparență decizională pe site-ul CNAS prin care se reduc tarifele la prestațiile medicilor de familie și ale celor din ambulatoriu cu 30% față de anul 2023 este cu adevărat revoltător și lipsit de logică. Pe bună dreptate a generat nemulțumiri în întreaga țară, iar avertismentul unor medici privind închiderea cabinetelor nu este de ignorat, pentru că diminuarea veniturilor reală este nu este doar de 30% ci de 50% dacă ținem cont de ceilalți factori economici care influențează activitatea cabinetelor (inflația, creșterea costurilor la utilități și echipamente, costul chiriei etc)”, a declarat deputatul.
Lilian Scripnic a făcut un apel către toți factorii de decizie să revadă textul proiectului în cauză și să elimine din document prevederile privind reducerea acestor venituri. Acesta amintește Guvernului că România se confruntă cu un deficit major de cadre medicale, iar măsura pe care o pregătește de la 1 februarie afectează medicina de familie și cea din ambulatoriu.
„Sunt semnale din partea medicilor din întreaga țară care intenționează să părăsească sistemul fie prin migrarea în sectorul privat, fie prin pensionare, fie prin plecarea din țară. Statisticile relevă faptul că în prezent sunt 4000 de medici de familie care îndeplinesc vârsta de pensionare, iar semnalele sunt că aceștia intenționează să părăsească sistemul dacă proiectul devine decizie.
Amintesc Guvernului că dreptul la ocrotirea sănătății este un drept prevăzut de Constituție iar deciziile pe care le pregătește începând cu luna februarie nu sunt în conformitate cu obligația constituțională a statului de a asigura un act medical adecvat, ci, dimpotrivă, este un atentat la sănătatea oamenilor. De aceea, consider că este necesară o întâlnire urgentă a factorilor de decizie pentru a elimina din text reglementările care prevăd reducerea tarifelor pentru serviciile medicale. Solicit Președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Ministrului sănătății și Ministrului de finanțe să revină asupra proiectului de Ordin și să se așeze la masa negocierilor cu reprezentanții medicilor, până nu este prea târziu și până nu ajungem la un pas de colaps în sistemul de sănătate!”, a mai spus Lilian Scripnic.