Lilian Scripnic (AUR), avertisment către Guvern: România intră în starea de incapacitate de plată
Deputatul AUR Lilian Scripnic a transmis un puternic semnal de alarmă către Guvernul României în fața pericolului iminent care paște întreaga țară din cauza deficitului comercial înregistrat în luna august a acestui an. Potrivit acestuia, există posibilitatea ca, în următoarele luni, România să intre în starea de incapacitate de plată.
„În acest moment privim oripilați cum România trăiește doar din importuri și din datoria externă care continuă să se rostogolească. Riscăm să intrăm rapid în incapacitate de plată pentru că nu se întrevede nicio măsură de a diminua acest deficit comercial, ba mai mult ne așteptăm la mărirea deficitului datorită importurilor ce le vom face în următoarea perioadă. Deficitul dintre import-export a ajuns la colosala sumă de 7.4 miliarde euro. Importurile cresc chiar și în spețele în care balanța era în favoarea exporturilor, dovadă că economia românească este în cădere liberă. Specialiștii economici avertizează că în ritmul acesta România va intra în incapacitate de plată în maxim 6 luni de zile. Cer Guvernului să asigure României dezvoltarea armonioasă, încetând să folosească poporul acestei țări ca o monedă de schimb pentru câteva privilegii personale de care unii din Executiv se bucură”, a declarat deputatul AUR Lilian Scripnic.
Conform Institutului Național de Statistică deficitul balanței comerciale a crescut între lunile iulie-august cu 2 miliarde de euro.
Un factor care a influențat această situație, potrivit lui deputatului Lilian Scripnic, este blocarea postului Constanța pentru a oferi o platformă de export cerealelor ucrainene, sufocând astfel exporturile naționale care tind să devină nesemnificative, în contextul în care economia țării se prăbușește datorită costurilor enorme la curent și gaze. Mai mult, actori economici importanți ai României, precum Azomureș (producători de îngrășăminte chimice), Chimcomplex, Combinatul de alumină din Tulcea sau Alro Slatina și-au suspendat activitatea parțial sau total fără să fie ajutate de Guvern în a-și păstra producția. În acest fel, România este condamnată la importuri masive, mai ales la importurile de îngrășăminte pentru recolta agricolă de anul viitor.