Liderul opoziției ruse, Alexei Navalnîi, cel mai aprig critic al lui Putin, ar fi murit în detenție, generând controverse și suspiciuni

Alexei Navalnîi, cel mai cunoscut politician de opoziţie din Rusia şi critic fervent al lui Vladimir Putin, ar fi murit în închisoare, potrivit unui anunţ dat de oficiali ruşi.

„La 16 februarie 2024, în colonia penitenciară nr. 3, deţinutul A. A. Navalnîi s-a simţit rău după o plimbare, pierzându-şi aproape imediat cunoştinţa”, se arată într-un comunicat citat de Sky News.

Potrivit documentului, încercările de resuscitare nu au dat niciun rezultat.

„Lucrătorii medicali ai instituţiei au sosit imediat şi a fost chemată o echipă medicală de urgenţă. Au fost efectuate toate măsurile de resuscitare necesare, dar acestea nu au dat rezultate pozitive. Medicii de la serviciul de urgenţă au confirmat decesul deţinutului”, se mai precizează în comunicat.

Citiți și Aruncat în închisoare, cel mai fervent critic al Kremlinului le cere ruşilor să protesteze împotriva lui Putin

Îi indemnase pe ruşi să protesteze în ziua alegerilor

În vârstă de 47 de ani, Alexei Navalnîi este un fost avocat care a devenit cunoscut în urmă cu peste zece ani prin faptul că a ironizat elita lui Putin şi a lansat acuzaţii de corupţie pe scară largă la adresa acesteia.

Cea mai recenta acţiune a lui Alexei Navalnîi împotriva guvernului de la Kremlin a fost la sfârşitul lunii ianuarie când, din spatele gratiilor, i-a îndemnat pe conaţionalii săi să protesteze împotriva preşedintelui Vladimir Putin în ziua alegerilor din martie, mergând cu toţii la vot la ora prânzului.

Postând prin intermediul susţinătorilor săi pe reţelele de socializare, Navalnîi afirma că nu este suficient să votezi împotriva lui Putin, deoarece Kremlinul va manipula oricum rezultatul, folosind un sistem de votare electronic care este implementat pentru prima dată la alegerile prezidenţiale.

Dar el a spus că vederea unei mulţimi mari care se va prezenta la vot pe 17 martie la prânz ar trimite un semnal puternic autorităţilor, fără a pune pe nimeni în pericol.

„Aceasta poate fi o demonstraţie puternică a stării de spirit a ţării”, a scris Navalnîi pe canalul său Telegram administrat de echipa sa.

Protestele de amploare sunt extrem de rare în Rusia din cauza riscului de arestare – mai ales de la începutul războiului cu Ucraina. Dar Navalnîi a menţionat că acesta va fi sigur, deoarece votul este legal şi încurajat oficial.

„La ora 12:00 este deja o prezenţă mare la vot, sunt mulţi oameni şi este pur şi simplu imposibil să îi distingi pe cei care votează ‘împotrivă’. Acesta va fi un protest la nivel naţional împotriva lui Putin care va avea loc în apropierea casei tale. Este disponibil tuturor, peste tot. Milioane de oameni vor putea lua parte. Şi zeci de milioane de oameni vor fi martori”, a mai spus Navalnâi în mesajul său de atunci.

Citiți și Metode comuniste. Navalnîi, aflat în închisoare, este silit să asculte în fiecare dimineaţă un cântăreţ pro-Putin

Trimis într-o colonie penală în Arctica

În luna decembrie a anului trecut, Navalnîi fusese transferat într-o colonie penală situată la aproximativ 60 km nord de Cercul Polar.

El fusese încarcerat sub acuzaţia de extremism şi închis iniţial în regiunea Vladimir din centrul Rusiei, la aproximativ 230 de kilometri est de Moscova, dar a fost transferat într-o colonie penală cu „regim special” – cel mai înalt nivel de securitate al închisorilor din Rusia – deasupra Cercului Artic.

Aliaţii săi au denunţat transferul liderului opoziţiei ruse în colonia din oraşul Harp, în regiunea Yamalo-Nenets, la aproximativ 1.900 de kilometri nord-est de Moscova, ca fiind o nouă încercare a regimului Putin de a-l forţa pe Navalnîi să tacă.

Această regiune îndepărtată este renumită pentru iernile lungi şi aspre. Harp se află la aproximativ 100 de kilometri de Vorkuta, ale cărei mine de cărbune au făcut parte din sistemul sovietic de lagăre-închisoare gulag.

„Este aproape imposibil să ajungi în această colonie; este aproape imposibil chiar să trimiţi scrisori acolo. Acesta este cel mai înalt nivel posibil de izolare faţă de lume”, a declarat strategul şef al lui Navalnîi, Leonid Volkov, pe X (Twitter).

Navalnîi se afla în spatele gratiilor din ianuarie 2021, când s-a întors la Moscova după ce s-a recuperat în Germania în urma otrăvirii cu un agent neurotoxic pe care a pus-o pe seama Kremlinului. Înainte de arestarea sa, el a militat împotriva corupţiei oficiale şi a organizat proteste majore anti-Kremlin.

De atunci, el a primit trei pedepse cu închisoarea, respingând toate acuzaţiile împotriva sa ca fiind motivate politic. Până să fie transferat, Navalnîi îşi ispăşea pedeapsa la Colonia Penală nr. 6 din regiunea Vladimir, iar oficialii de acolo îl plasau în mod regulat într-o celulă de pedeapsă pentru presupuse infracţiuni minore. El a petrecut luni întregi la izolare.

La colonia penitenciară din Harp, a fi într-o celulă de izolare înseamnă că plimbarea afară, într-o curte îngustă de beton a închisorii, este permisă doar la ora 6:30 dimineaţa, declarase Navalnîi.

Deţinuţilor în condiţii normale li se permite să se plimbe „după prânz şi, chiar dacă acum este noapte polară, tot după prânz este mai cald cu câteva grade”, a spus el, adăugând că temperatura a fost de până la -32o Celsius.

Vocal chiar şi din spatele gratiilor

La jumătatea lunii ianuarie, Navalnîi declara că statul preşedintelui Vladimir Putin se va prăbuşi într-o zi, împreună cu elita post-sovietică, pe care a catalogat-o drept coruptă, avidă de putere şi duplicitară.

„Poligamii au devenit conservatori în ţara noastră. Membrii PCUS (Partidul Comunist al Uniunii Sovietice) sunt acum ortodocşi (creştini). Deţinătorii de ‘paşapoarte de aur’ şi conturi offshore sunt acum patrioţi agresivi”, a declarat Navalnîi, într-o postare pe reţelele de socializare facilitată de susţinătorii săi.

„Minciuni, minciuni şi nimic altceva decât minciuni. Se va prăbuşi. Statul lui Putin nu este viabil. Într-o zi ne vom uita şi el nu va mai fi acolo”, a mai spus Navalnîi.

Condamnat să rămână în închisoare până la vârsta de 74 de ani, Navalnîi a avertizat în repetate rânduri că Rusia lui Putin este un stat condus de „hoţi şi criminali” şi că într-o zi va avea loc o schimbare seismică prin revoltă.

Întrebat în repetate rânduri „De ce te-ai întors?”, Navalnîi a spus că Rusia modernă a fost insuflată cu „cinism şi conspiraţie” într-o asemenea măsură încât mulţi oameni nu mai cred în motivaţii simple, suspectând în schimb că el ar face parte dintr-o intrigă secretă a Kremlinului.

„Am ţara mea şi convingerile mele. Şi nu vreau să renunţ la ţara mea sau la convingerile mele. Şi nu o pot trăda pe niciuna. Dacă convingerile tale valorează ceva, ar trebui să fii pregătit să le aperi. Şi, dacă este necesar, să faci sacrificii”, mai spunea liderul opoziţiei ruse.

Context

Reamintim că Navalnîi este cea mai cunoscută personalitate din opoziţia divizată a Rusiei, iar susţinătorii îl prezentau ca pe un personaj în stilul lui Nelson Mandela, care într-o zi va fi eliberat din închisoare pentru a conduce ţara.

Mişcarea sa politică a fost scoasă în afara legii, iar membrii importanţi au fost încarceraţi sau au fugit în străinătate, ca parte a unei represiuni a Kremlinului împotriva disidenţei care s-a intensificat de când Putin şi-a trimis trupele în Ucraina, anul trecut.

Kremlinul a încercat să îl prezinte pe Navalnîi ca fiind irelevant din punct de vedere politic, iar Putin se străduieşte să nu-i rostească niciodată numele. Oficialii ruşi îl prezintă ca fiind un extremist şi, fără a furniza dovezi, ca o marionetă a Agenţiei Centrale de Informaţii a SUA.

Navalnîi şi-a câştigat admiraţia întreagii lumi pentru că s-a întors voluntar în Rusia în 2021 din Germania, unde a urmat un tratament pentru ceea ce testele de laborator occidentale au arătat că a fost o tentativă de otrăvire cu un agent neurotoxic în Siberia.

El a fost arestat imediat la sosire. Kremlinul a negat că ar fi încercat să îl ucidă, iar Putin a comentat: „Dacă cineva ar fi vrut să-l otrăvească, l-ar fi terminat”.