Leyen: Rusia preferă să ardă gazele decât să le livreze Europei. Trebuie să luptăm contra manipulărilor lui Putin
Rusia optează acum mai degrabă să ardă gazele decât să livreze Europei volumele contractate, a declarat vineri Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene.
A sosit momentul să fie stabilită o plafonare a preţului gazului rusesc, care vine prin conducte spre Europa, pentru a lupta contra încercărilor preşedintelui Vladimir Putin de a manipula piaţa europeană a energiei, a afirmat vineri preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, transmite Reuters, citată de Agerpres.
De asemenea, preşedintele Comisiei Europene a cerut măsuri pentru taxarea suplimentară a profiturilor excepţionale pe care le fac furnizorii de electricitate din actuala criză a gazelor, iar banii să fie folosiţi pentru sprijinirea companiilor şi a cetăţenilor vulnerabili.
„Cred cu fermitate că este acum momentul pentru o plafonare a preţului gazului rusesc, care vine prin conducte spre Europa. Plafonarea poate fi propusă la nivel european şi există de asemenea baza juridică pentru taxarea suplimentară a profiturilor excepţionale, ca măsură de urgenţă într-un moment de criză”, le-a spus jurnaliştilor oficialul UE, la o reuniune a parlamentarilor conservatori din Germania.
Pe data de 9 septembrie, miniştrii Energiei din UE se vor reuni pentru a discuta răspunsul lor la creşterea preţurilor.
„În ultimele luni am lucrat din greu la nivel european pentru a lupta contra manipulărilor preşedintelui Vladimir Putin. Am convenit capacităţi comune de stocare a gazelor şi până acum gradul de umplere este de 80%, în medie, cu două luni mai devreme decât ne aşteptam”. Iar Norvegia exportă în UE o cantitate de gaze mai mare decât cea livrată de Rusia, a declarat Ursula von der Leyen.
Oficialul a adăugat: „Dar toate acestea nu sunt suficiente: vedem că piaţa electricităţii nu mai funcţionează din cauza perturbărilor masive provocate de manipulările preşedintelui Putin. Rusia optează acum mai degrabă să ardă gazele decât să livreze Europei volumele contractate”.