Legea Interoperabilităţii, pentru „eliminarea dosarului cu șină”, a fost adoptată de Camera Deputaţilor, cu o zi înainte de termenul din PNRR
Camera Deputaților a adoptat, miercuri, în calitate de for decizional, Legea Interoperabilităţii, care va reglementa și facilita schimbul de date între sistemele informatice ale diferitelor instituții ale statului. Această lege va implementa principiul „doar o singură dată”, pentru eliminarea schimbului de date pe suport fizic și a birocrației. Legea reprezintă și un jalon din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), termenul pentru a intra în vigoare fiind trimestrul II 2022. Legea merge acum la promulgare.
„Legea Interoperabilităţii a fost adoptată astăzi de Camera Deputaţilor. Adoptarea acestui act normativ reprezintă un pas important şi esenţial pentru digitalizarea administraţiei publice şi a României. Odată cu implementarea platformei naţionale de interoperabilitate, cetăţenii vor asista la o adevărată revoluţie a modului în care sunt livrate serviciile publice. Legea Interoperabilităţii reprezintă şi un important obiectiv PNRR atins”, a declarat deputatul PNL Sabin Sărmaş, preşedintele Comisiei pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor.
Prin această lege, se urmărește promovarea interoperabilității în administrația publică centrală și între administrația locală și administrația centrală, dar și facilitarea accesului instituțiilor private la datele deținute de instituții publice și viceversa, cu asigurarea securității și confidențialității schimburilor de date.
Ca efect al legii, instituțiile și autoritățile publice sunt obligate să asigure prestarea serviciilor fără a solicita documente suplimentare care conțin exclusiv informații disponibile prin platforma de interoperabilitate.
Instituțiile și autoritățile publice nu vor mai avea dreptul să solicite persoanelor fizice și juridice dovezi sau certificări ale datelor deja colectate, ci datele utilizate în furnizarea serviciilor publice trebuie preluate exclusiv din registrele disponibile prin intermediul platformei.
Datele furnizate prin platforma națională de interoperabilitate vor avea aceeași valoare juridică cu datele conținute în documentul prezentat fizic, care conține sau confirmă datele respective, a unei copii conforme cu originalul sau a unui document electronic semnat cu semnătură electronică calificată.
Această lege reprezintă un jalon prevăzut în calendarul reformelor din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Intrarea în vigoare a noii legi privind interoperabilitatea este prevăzută pentru trimestrul II din 2022.
Ce urmează
În termen de 3 luni de la publicarea legii în Monitorul Oficial al României, la propunerea președintelui ADR, Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID) va aproba, prin Ordin al Ministrului, Normele de referință pentru realizarea interoperabilității în domeniul TIC (NRRI). Aceste norme vor conține măsurile și obligațiile pentru instituțiile și autoritățile publice centrale și locale în vederea asigurării interoperabilității între instituțiile și autoritățile publice sau entitățile private, precum și un set de elemente comune (vocabular, concepte, principii, recomandări, standarde, specificații și practici). Aceste norme devin obligatorii pentru instituțiile și autoritățile publice din cadrul administrației publice centrale și locale, vor fi evaluate cel puțin o dată la doi ani și, dacă se impune, actualizate.
Odată cu aprobarea NNRI, MCID va transmite către Ministerul Finanțelor, la propunerea președintelui ADR, propunerea privind rectificarea bugetului ADR, în sensul asigurării necesarului de finanțare pentru administrarea platformei naționale de interoperabilitate.
Se va constitui Platforma Națională de Interoperabilitate necesară în vederea asigurării interoperabilității sistemelor informatice publice pentru furnizarea serviciilor publice electronice și la ghișeu, precum și accesarea informațiilor de către entitățile private și persoane fizice.
Suportul tehnic al platformei va fi asigurat de o infrastructură informatică dedicată, care oferă mecanisme de acces automat la toate registrele de bază și care permite schimbul de date între instituțiile și autoritățile publice în vederea asigurării interoperabilității sistemelor informatice publice pentru furnizarea serviciilor publice electronice și la ghișeu.
MCID va crea o nouă direcție în cadrul ADR, care va acționa în calitate de administrator al platformei naționale de interoperabilitate.
Pentru atingerea scopului legii, ADR va înființa Registrul Național al Registrelor (RNR), ca parte a NRRI. Structura și conținutul datelor și cunoștințelor din RNR se aprobă prin Ordin al Ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării, la propunerea președintelui ADR.
Instituțiile și autoritățile publice centrale care dețin un registru de bază sunt obligate să se integreze cu platforma de interoperabilitate în maxim un an de la punerea în funcțiune a platformei și să ofere acces la aceste date prin platforma de interoperabilitate. Instituțiile și autoritățile publice locale care dețin un registru de bază sunt obligate să se integreze cu platforma de interoperabilitate în maxim doi ani de la punerea în funcțiune a platformei și să ofere acces la aceste date prin platforma de interoperabilitate.
Instituțiile și autoritățile publice sunt obligate ca, în termen de cel mult 5 ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi, să ofere servicii publice și în mod electronic prin intermediul portalurilor lor, când acest lucru este posibil.