La solicitarea deputaților AUR de Iași, Ministerul Justiției explică de ce proiectul privind statutul personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor nu a fost inclus în Pachetul Legilor Justiției
Pachetul Legilor Justiției a fost adoptat, fără să cuprindă și proiectul de lege privind statutul personalului de specialitate judiciară și al altor categorii de personal din cadrul instanțelor judecătorești, al parchetelor de pe lângă acestea și al Institutului Național de Expertize Criminalistice. Deputații AUR de Iași Cristian Ivănuță și Mihail Albișteanu au cerut explicații Ministerul Justiției prin intermediul unei interpelări. Aceștia susțin că este inacceptabil ca proiectul în cauză să nu fie adoptat odată cu actele normative cuprinse în Pachetul Legilor Justiției.
„Este de necontestat faptul că actul de justiție nu s-ar putea realiza în absența activității acestor categorii de personal, astfel că este absolut necesară adoptarea unor acte normative care să le recunoască în totalitate importanța, contribuția activă și care să corespundă intereselor acestora”, au punctat cei doi parlamentari în solicitarea adresată Ministerului Justiției.
În urma sesizării făcute de către cei doi deputați de Iași, Ministerul Justiției a transmis un punct de vedere în care arată că proiectul de lege privind statul personalului de specialitate judiciară şi al altor categorii de personal din cadrul instanțelor judecătorești şi al parchetelor de pe lângă acestea va fi adoptat ulterior deoarece este nevoie de mai mult timp pentru a analiza propunerile, sugestiile şi opiniile primite pe marginea proiectului, în vederea definitivării acestuia.
Includerea acestuia act normativ în Pachetul Legilor Justiției ar fi întârziat adoptarea acestor legi, ținând cont că, potrivit Programului Legislativ al Guvernului României pentru perioada 2021-2024, acesta trebuie prezentat în Guvern în luna decembrie a anului 2022, a precizat Ministerul Justiției.
Potrivit sursei citate, a fost constituit un grup de lucru format din reprezentanți ai Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Ministerului Public, Înaltei Curți de Casație şi Justiție, Școlii Naționale de Grefieri, Institutului National de Expertize Criminalistice şi ai organizațiilor sindicale reprezentative ale personalului auxiliar de specialitate şi personalului Institutului National de Expertize Criminalistice.