La Bacău, primarul va organiza un Referendum pentru impunerea măsurilor anti-Covid

Primarul USR al oraşului Bacău, Lucian Stanciu Viziteu, va convoca un referendum pentru impunerea unor măsuri anti-Covid şi pentru modernizare. Referendumul local reprezintă o premieră pentru oraşul Bacău. Acesta va fi organizat în paralel cu alegerile parlamentare şi va conţine trei întrebări.

Lucian Stanciu Viziteu va convoca un referendum local pentru impunerea unor măsuri anti-Covid, dar şi pentru stabilirea unor strategii de dezvoltare a comunităţii, informează mediafax.ro.

Populaţia va fi consultată în timpul alegerilor parlamentare. Referendumul local reprezintă o premieră pentru oraşul Bacău. Primarul a anunţat că, vineri, Consiliul Local Bacău a validat propunerea fiind pentru prima dată în perioada post-decembristă când cetăţenii sunt consultaţi în mod direct despre implementarea unor măsuri şi proiecte cu impact asupra comunităţii.

Potrivit primarului, referendumul, care va fi organizat în paralel cu alegerile parlamentare, va conţine trei întrebări:

Prima este legată de folosirea unor fonduri de la bugetul local pentru ca executivul local să ia măsuri suplimentare, dar fără coerciţie, pentru respectarea regulilor privind combaterea pandemiei.

Acestea au drept scop scăderea numărului de infectări pe raza municipiului Bacău, în vederea redeschiderii activităţilor economice, educaţionale şi culturale.

A doua întrebare este legată de necesitatea sistematizării cartierelor Bacăului. Este vorba despre eliberarea domeniul public de constructii cum sunt garajele din beton si crearea de noi parcari, spaţii verzi şi locuri de joacă pentru copii.

A treia întrebare se referă la oportunitatea alocării de fonduri în vederea finalizării Spitalului Municipal. „Iniţiativa organizării acestui referendum este în concordanţă cu principiul transparenţei decizionale.