Kovesi, către studenții din București: Este nedrept să consideră că România este una dintre cele mai corupte țări

Pe 9 mai, cu ocazia zilei Europei, Laura Kovesi, procuror șef al Parchetului European, s-a întâlnit cu peste 600 de studenți de la Facultatea de Drept din București. Magistratul le-a vorbit tinerilor despre importanța României în UE, despre faptul că românii trebuie să aibă mai multă încredere în ei și în forța țării lor, și despre optimismul său cu privire la proiectul european, împreună cu România.

„Eu fac parte dintr-o generație care a dorit România integrată în Uniunea Europeană și am avut șansa să vedem această dorință realizată. Evident, sunt mândră de cum au evoluat lucrurile în România de când am devenit membrii ai Uniunii Europene.

De asemenea, cred că este un moment foarte potrivit să avem această conversație. Este război la granița noastră și toți înțelegem mai bine decât înainte, când poate credeam că pacea, prosperitatea și libertatea sunt un lucru dat, ceva de la sine înțeles, că păstrarea a ceea ce am realizat presupune să facem sacrificii și să ne asumăm responsabilități”, și-a început șefa Parchetului European discursul către studenți.

Codruța Kovesi le-a spus că nu a venit să le țină .ecții, ci să împărtășească din experiența ei de procuror, de reprezentant al unui organism al Uniunii Europene și în calitate de cetățean al Uniunii Europene din România.

„În această calitate, dați-mi voie să vă împărtășesc câteva reflecții generale.

Eforturile, sacrificiile și alegerile făcute de predecesorii noștri au determinat viața voastră de acum. Acum sunteți chemați să faceți propriile alegeri, iar acestea vor modela Europa.

Este rândul vostru. Ce ați dori să realizați?

Întrebarea nu este ușoară, recunosc, și nici nu pretind că sunt atât de înțeleaptă încât să-mi permit să vă dau sfaturi.

Dar sunt optimistă. În primul rând, prin temperament, dar, mai ales, prin experiență.

În ultimii 30 de ani, am cunoscut profund țara noastră. Am văzut cum a tras adânc aer în piept și cum a refăcut legăturile umane, culturale și economice care au fost distruse în timpul comunismului.

Am văzut cum România s-a transformat într-o țară europeană, pentru că noi, oamenii ei ne-am dorit asta. Iar eu am văzut această transformare mai ales din perspectiva justiției”, a continuat Codruța Kovesi.

România nu este una dintre cele mai corupte țări din UE


Fosta șefă a DNA a menționat că, de când a fost numită în funcția de procuror-șef european, poate să facă și comparații.

„De exemplu, ne-am obișnuit să considerăm că România este încă una dintre țările cele mai corupte din Europa. Un asemenea clasament nu are niciun sens. Trebuie să privim dincolo de aparențe și de statistici.

Din punctul meu de vedere, noi, cei din România ne facem mai puține iluzii. Sunt convinsă că ne-am asumat o parte din trecutul nostru și că am identificat corect unele greșeli.

Confruntați cu realitatea, noi nu am negat-o, ci am acționat în consecință. Acest lucru nu este valabil peste tot în Europa. În alte țări poate corupția este mai puțin investigată, dar nu înseamnă că este mai puțină corupție.

Credeți-mă, avem multe motive să fim mândri de calea pe care am parcurs-o, chiar dacă a fost grea, plină de obstacole și momente de deznădejde.

Ar trebui să avem mai multă încredere în noi înșine.

Asta nu înseamnă că independența judecătorilor noștri sau eficiența procurorilor noștri sunt de la sine înțelese și nici că sunt suficiente pentru a eradica o dată pentru totdeauna corupția. Tot timpul, tentația de a încălca statul de drept va exista pentru unii oameni. Întotdeauna vor exista provocări și lupte.

Lupta împotriva corupției nu va fi câștigată cu o condamnare definitivă spectaculoasă și nici nu trebuie dusă doar de procurori și judecători.

Este o luptă continuă. Deci nu este vorba doar de instrumente. Este vorba despre curaj, determinare și voință”, a îndemnat Laura Codruța Kovesi.

Sunt mai mulți români cinstiți decât cei corupți
Șefa Parchetului European a menționat că este convinsă că noi, cei care ne dorim o țară curată, suntem mulți.

„Mult mai mult decât cei corupți. Asta înseamnă că fiecare dintre noi, ca cetățean, avem o mare responsabilitate. Și dacă fiecare dintre noi și-ar face datoria corect, va face diferența. Să nu ne plângem, ci să luptăm.

A fi european nu înseamnă a fi slab! A fi democratic, iubitor de pace, nu înseamnă a fi slab!

Când spun că ar trebui să avem mai multă încredere în noi înșine, este pentru că există suficiente dovezi că suntem capabili să îmbunătățim condițiile de viață din România.

Noi am făcut-o pentru noi și nu pentru a răspunde așteptărilor altcuiva. Am făcut-o din convingere și în mod liber.

Într-o democrație contează intenția, atitudinea fiecăruia dintre noi. Pentru a nu renunța la ambițiile noastre.

Pentru a nu ajunge să considerăm plecarea din țară ca orizont dezirabil. Pentru a nu ne compromite prin corupție, clientelism și nepotism.

Nu este suficient să ne ridicăm capul din când în când, ci trebuie să-l ținem mereu sus. Asta înseamnă să trăiești cu demnitate. Și nici nu este chiar așa de greu”, a precizat șefa Parchetului European.