Kievul înființează o nouă unitate de voluntari: „Facem apel la toţi ucrainenii din Europa să se alăture”
Ucraina vrea să-şi convingă cetăţenii care trăiesc în alte ţări europene și îndeplinesc condițiile de recrutare să se alăture forţelor sale armate prin crearea unei noi unităţi de voluntari, a anunţat ministrul ucrainean al apărării Rustem Umerov, relatează AFP, preluată de Agerpres.
Aceasta se numește „Legiunea ucraineană” și are sediul în Polonia, unde vor avea loc și antrenamentele.
Kievul, a cărui armată este epuizată de pierderi grele după doi ani şi jumătate de invazie rusă, încearcă să-şi refacă rândurile. Autorităţile ucrainene au intensificat deja mobilizarea în interiorul ţării, ca urmare a unei noi legi adoptate în luna mai.
Autorităţile încearcă acum să recruteze dintre sutele de mii de bărbaţi ucraineni care trăiesc în Europa, mai ales în Polonia şi Germania, dintre care unii au plecat ilegal din ţară de teamă să nu fie mobilizaţi.
„Ucrainenii din Polonia şi din alte ţări ale Uniunii Europene se vor putea alătura apărării ucrainene prin semnarea unui contract cu forţele armate”, a transmis ministrul Rustem Umerov pe reţelele sociale.
Polonia și Ucraina au semnat un acord de securitate
Crearea acestei unităţi este prevăzută într-un acord bilateral de securitate între Ucraina şi Polonia, semnat luni la Varşovia de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi premierul polonez Donald Tusk.
Este o „unitate specială de voluntari care se va antrena pe teritoriul polonez” şi care „va fi echipată cu cele mai bune arme occidentale” înainte de a fi desfăşurată pe front în Ucraina, a dat asigurări Umerov.
„Facem apel la toţi ucrainenii din Europa să se alăture Legiunii ucrainene”, a declarat el, fără a oferi detalii despre numărul bărbaţilor pe care Kievul speră să-i recruteze.
Făcând referire la antrenamentele în Europa şi armele moderne, autorităţile ucrainene încearcă să convingă, în condiţiile în care de luni de zile armata suferă de lipsă de echipament din cauza întârzierilor în livrarea de ajutoare militare occidentale şi într-un moment în care circulă zvonuri despre trimiterea imediată pe front a unor tineri recruţi neantrenaţi şi prost echipaţi.
Ostilitatea în ceea ce priveşte mobilizarea fost agravată de scandalurile de corupţie din armată, inclusiv de sistemul bine înrădăcinat de plată a unei mite pentru a scăpa de mobilizare.
Kievul estimează că 300.000 de ucraineni cu vârsta necesară de recrutare trăiesc în prezent în Polonia.