Kaufland, amendă în România pentru refuzul furnizării unui client a unei copii a unor înregistrări video
scris astăzi, 07:45
Retailerul german Kaufland, cea mai mare rețea de hipermarketuri din România, a fost sancționat cu amendă de 3.000 euro pentru că nu ar fi furnizat, la solicitarea unui client, o copie integrală a înregistrărilor video pentru un anumit interval orar în care aceasta a fost în incinta comercială respectivă.
“Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) a finalizat în luna decembrie 2021 o investigație la operatorul Kaufland România SCS și a constatat încălcarea dispozițiilor articolului 15, aliniatul (3) din Regulamentul General privind Protecția Datelor, referitor la dreptul de acces. Ca atare, operatorul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 14846,4 lei (echivalentul a 3.000 euro)”, potrivit instituției.
Investigația a fost demarată ca urmare a unei plângeri formulată de o persoană vizată, care a reclamat faptul că operatorul nu ar fi furnizat o copie integrală a înregistrărilor video pentru un anumit interval orar în care aceasta a fost în incinta comercială respectivă.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Acuzații de hărțuire morală la Kaufland România. Un fost angajat obține reîncadrarea și daune morale
“În cadrul investigației efectuate, s-a reținut că reprezintă o obligație a operatorului comunicarea unei înregistrări video ce conține imagini care privesc persoana vizată, ca urmare a exercitării dreptului de acces de către acesta, iar comunicarea imaginilor se poate efectua de operator prin luarea măsurilor de obturare (”blurare”) a acelor imagini care ar putea să aducă atingere drepturilor și libertăților altor persoane fizice, dacă este cazul. Prin urmare, operatorul este obligat să adopte o serie de măsuri tehnice și organizatorice, pentru a permite deplina exercitare a dreptului de acces al persoanei vizate,
» Aflați mai multe informații aici.