Judecătoarea Ana Maria Chirilă se plimba prin Rădăuţi la brațul unui inculpat
Martorul denunțător, care i-ar fi dat 30.000 de euro prietenului judecătoarei Ana Maria Chirilă, a declarat că aceasta nu se ferea să se afișeze la brațul unui inculpat prin oraşul Rădăuţi.
„Curtea reţine declaratia martorului denuntator, care a sesizat organele de urmărire penală cu privire la faptul că, pentru soluționarea favorabilă a unui dosar aflat pe rolul Tribunalului Suceava, având ca obiect săvarşirea de către numitul… a unei infracțiuni la regimul circulaţiei rutiere, i-a remis numitului Cotoară Ciprian suma de 30.000 de euro la Restaurantul.., restaurant unde acesta din urmă i-a prezentat-o pe doamna judecător ,,Ana”, cu care susţinea că se afia într-o relație apropiată. Cu privire la magistratul judecător, numitul… a declarat că este utilizatoarea unui autoturism Fiat 500 şi judecă cauza privind pe… şi… (,,cumătrul doamnei judecător şi d-l Cotoară Ciprian”).
„Cu privire la judecător, martorul denunţător a precizat că, în orasul Rădăuți, este cunoscută relaţia acesteia cu…, fiind văzuți de mai multe ori impreuna la evenimente private (,,botezul copilului lui…., coinculpat din dosarul lui…) Acesta a mai precizat că judecatoarea a solutionat dosarul nr .. în care au fost cercetați pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc prietenii lui Cotoară Ciprian şi alte persoane din anturajul lui, că a botezat impreună cu inculpatul Cotoată Ciprian copilul unuia dintre inculpaţii din dosar.., iar în luna decembrie 2021 sau ianuarie 2022 şi-a achiziționat un autoturism marca…”, se arată în motivarea hotărârii de arestare preventivă.
Citeşte mai mult AICI.