Iranul sancţionează persoane fizice şi companii din SUA şi Regatul Unit pentru sprijinul acordat Israelului

Guvernul Iranului a impus joi sancţiuni persoanelor fizice, instituţiilor şi companiilor din SUA şi Regatul Unit pentru „sprijinirea actelor teroriste ale Israelului” şi încălcări ale drepturilor omului referitoare la palestinienii din Gaza, informează EFE, transmite Agerpres.

Ministerul de Externe iranian a anunţat sancţiunile împotriva Statelor Unite pentru „sprijinul şi finanţarea actelor teroriste ale Israelului, glorificarea şi sprijinul terorismului şi încălcările drepturilor omului ale poporului palestinian, îndeosebi în Fâşia Gaza”.

Printre cei sancţionaţi se numără companiile Lockheed Martin, Chevron şi General Dynamics, informează un comunicat al MAE iranian.

În plus, au mai fost sancţionaţi Jason Brodsky, directorul de politică al United Against Nuclear Iran (UANI, organizaţie bipartizană, non-profit de advocacy din Statele Unite), Michael Rubin, membru al American Enterprise Institute (think tank de centru-dreapta cu sediul în Washington, D.C., care cercetează guvernarea, politica, economia şi bunăstarea socială), şi viceamiralul Brad Cooper, şeful flotei a cincea a armadei SUA.

Totodată, persoane publice, instituţii şi companii britanice au fost sancţionate pentru „susţinerea actelor regimului sionist, inclusiv actele de terorism împotriva păcii regionale şi internaţionale”, „încălcarea sistematică a drepturilor omului” sau „strămutarea poporului palestinian”.

Forţele aeriene britanice din Cipru, precum şi distrugătorul marinei britanice HMS Diamond dislocat în Marea Roşie se numără printre cei sancţionaţi, dar şi ministrul apărării britanic Grant Shapps şi directorul Serviciului de Informaţii pentru Apărare al Armatei Britanice, Adrian Bird, între alţii.

Sancţiunile interzic persoanelor vizate să intre în Iran, dispun confiscarea proprietăţilor şi bunurilor lor pe teritoriul iranian şi blocarea conturilor lor bancare în această ţară.

Anunţul sancţiunilor vine la scurt timp după ce Statele Unite, Regatul Unit şi Canada au impus noi măsuri restrictive asupra industriei dronelor din Iran, ţară pe care o acuză că a furnizat Rusiei această armă pentru a fi folosită în războiul din Ucraina.

Sursa foto: © Victoria Schaal | Dreamstime.com