Iohannis, despre ajutorul militar oferit Ucrainei: „Un sprijin militar important. Detalii despre aceste chestiuni nu dăm”

Preşedintele Klaus Iohannis a precizat, întrebat miercuri la Budapesta despre ajutorul militar acordat de România Ucrainei, că va fi „un sprijin militar important” şi a adăugat că nu este„ nici logic, nici util” să dai prea multe informaţii publice despre subiect, deoarece în timp de război nu este bine să oferi „toate detaliile opozantului sau adversarului”.

„Un sprijin militar important. Astăzi nu, nici mâine. După ce se termină războiul, cu siguranţă se pot declara toate detaliile. Până atunci, cu siguranţă, atunci când este nevoie să se detalieze, Ministerul Apărării va face aceste chestiuni şi nu Preşedintele României. Dar cred că a observat toată lumea că ieri, în conferinţa de presă, împreună cu preşedintele Zelenski, am spus că România sprijină Ucraina umanitar, militar şi aşa mai departe. Eu consider că este un lucru bun, este un lucru important.

Ucraina luptă pentru libertate, pentru suveranitate, pentru teritoriu naţional, şi noi, care suntem pe Flancul Estic şi ştim cât de grea poate să fie această luptă, îi sprijinim pe ucraineni”, a explicat şeful statului, potrivit News.ro. El a mai spus că „detalii despre aceste chestiuni nu dăm, fiindcă nu este foarte bine în timp de război să dai prin media toate detaliile opozantului sau adversarului”.

„Nu este nici logic, nici util, dar aceste chestiuni sunt foarte serioase, ele se negociază între ministerele de resort şi noi credem că şi această colaborare este o bază serioasă pentru viitorul nostru Parteneriat Strategic cu Ucraina”, a conchis Iohannis. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a dezvăluit, după vizita efectuată în România, că ajutorul oferit de Guvernul de la București Kievului constă în muniție de artilerie și sisteme antiaeriene.

„Ce am obținut? În primul rând, acorduri bune legate de arme. Nu vă pot dezvălui totul acum, muniția de artilerie e bifată și, la fel, întărirea sistemelor antiaeriene – bifată. Încă pregătim anumite lucruri care vor avea un impact puternic. Un centru de pregătire pentru piloții de F-16 se organizează acum în România, iar piloții ucraineni vor fi printre primii care se vor antrena aici”, a spus Zelenski într-un mesaj filmat din avionul prezidențial și postat pe rețelele sociale.