Iohanis are blat cu PSD, este omul PDL și este la putere, dar critică ca și cum ar fi în opoziție
Președintele României, Klaus Iohanis, nu a putut să rateze o nouă ocazie de a încălca constituție României și s-a implicat din nou în cursa electorală.
Sigur că durerea lui cea mare nu este PSD, așa cum vrea să lase impresia, ci să lase românilor senzația că nu se alflă în aceeași barcă.
Dar primul partid care l-a propus pe președintele României ca și prim-ministru a fost chiar PSD, nu alt partid politic.
Apoi a fost pus de structuri să îl dea jos pe Antonescu și așa a ajuns, fără nici un merit, să candideze la funcția supremă din stat din partea PNL, adică a PDL.
Asta deoarece românii nu uită că în realitate PNL este PDL și că Brătianu se întoarce în mormând când vede cum și-au bătut joc de partid.
Dacă PDL a fost trimis la groapa de gunoi a istoriei, sunt șanse mari ca în următorii ani și CARTELUL PSD-PNL și toate structurile politice anexe să dispară în următorii patru ani.
„Votul de pe 6 decembrie este esențial, pentru că România nu își mai poate permite încă un ciclu electoral de subdezvoltare. Prea multe generații au fost de sacrificiu și de prea multe ori sacrificiile și răbdarea oamenilor au fost în zadar. PSD a demonstrat că nu este capabil să se schimbe, rămâne un partid retrograd, al baronilor roșii. În 2016, România a intrat într-una dintre cele mai negre perioade. Trebuie să lăsăm în urmă definitiv acest coșmar. Sunt, în continuare, sută la sută implicat pentru ca proiectul cu care am fost ales în urmă cu un an, România Normală, să prindă contur. Voi lucra alături de viitorul guvern, pe care îl văd constituit în jurul PNL, pentru a transforma această viziune în realitate. PNL a avut curajul să-și asume o guvernare preluând un buget secătuit. Chiar și așa, confruntați cu neașteptata criză sanitară, am găsit împreună resurse și soluții. România are șansa să fructifice oportunitățile post-pandemie pentru a se relansa. Sunt decis să conduc acest amplu proiect de reconstrucție națională alături de toți partenerii care în acești ani au dovedit că sunt total dedicați aceleiași viziuni de dezvoltare.”
Să uităm noi că el conduce țara de 6 ani din care vreo trei an a fost numai în concendii. Să uităm că el a fost cel care a numit mai multe guverne PSD sau că PNL conduce cu sprijinul PSD?
Haideți domnule președinte, doar știm cu toții că și la prezidențiale PSD v-a susținut și a fost un blat pe față prin propunerea Viorica Dăncilă.
Iohanis: USR și PNL vor guverna împreună… împreună cu cine?
Președintele Românie și-a depășit iar mandatul constituțional și joacă acum rolul de actor politic activ care face și desface guverne. Deși alegerile parlamentare încă nu au avut loc iar procentele încă se joacă, Iohanis a declarat miercuri seara că USR și PNL vor guverna împreună. Pe cine va pune președintele premier știm deja: pe Ludovic
Dan Tănasă (AUR): PSD și PNL vin și ne spun din nou că vor să facă, să dreagă. Nu vă e rușine?
Dan Tănasă, candidatul AUR la alegerile parlamentare, susține că singura șansă a românilor este să meargă la vot pe 6 decembrie, în ciuda îndemnurilor de a boicota alegerile. De 30 de ani, România este condusa de aceeași elită politică, compusă din „hoți și trădători de neam”. „ De 30 de ani votăm aceleași partide, dee
Maradona a murit de atac de cord, nu de coronavirus
Diego Maradona s-a stins din viață. Anunțul șocant a bulversat întreaga lume. Acest lucru s-a petrecut în urma unui atac de cord, care nu era primul, dar a fost cu siguranță ultimul. Diego Maradona nu a murit ca urmare a infecției cu noul coronavirus , dar avea multiple probleme medicale generate de stilul de viață
Lucian Mândruță: George Simion a convins că vrea să scape România de hoție
Lucian Mândruță laudă campania construită de AUR pe teren și pe rețelele de socializare. El consideră că George Simion a reușit să ducă un mesaj electoral cu mult mai puternic decât PSD, USR și PNL: „Doua campanii s-au vazut in social media in toamna asta. Si nu sunt nici PNL si nici USR Plus. Una
Iohanis are blat cu PSD, este omul PDL și este la putere, dar critică ca și cum ar fi în opoziție
Președintele României, Klaus Iohanis, nu a putut să rateze o nouă ocazie de a încălca constituție României și s-a implicat din nou în cursa electorală. Sigur că durerea lui cea mare nu este PSD, așa cum vrea să lase impresia, ci să lase românilor senzația că nu se alflă în aceeași barcă. Dar primul partid
Diana Șoșoacă de la AUR: UDMR nu mai este votat de unguri. PSD aduce voturi în fiecare secție
Marile partide nu își pot face jocul murdar dacă nu au și câțiva sateliți pe care să-i folosească în anumite conjuncturi. Unul dintre partidele prezente în toate Parlamentele de la`90 încoace este UDMR-ul. Nici măcar nu este înregistrat ca partid politic, dar asta este o altă discuție și o vom dezvolta într-un alt articol. Această
Guvernul bulgar, până în prezent reticent la adoptarea restricţiilor asociate COVID-19, a decis miercuri închiderea şcolilor, a restaurantelor şi a centrelor comerciale în condiţiile în care spitalele sunt copleşite de explozia numărului cazurilor de infectare. Măsurile, destinate limitării celui de-al doilea val al pandemiei de COVID-19, vor intra în vigoare vineri seară şi vor fi
Dan Bucura. Catastrofă pentru Băsescu și Ponta: depășiți cu mult de George Simion
Cunoscutul jurnalist Dan Bucura a prezentat public informații cu privire la situația partidelor aflate în campanie electorală. Acesta spune că marea revelație, surpriza acestor alegeri va fi AUR-ul condus de George Simion și care se duce la acest moment, pe sondajele naționale, fără diaspora și Basarabia, la 5-6%. „Aseară mi-am aruncat ochii pe un sondaj
Alianța pentru Unirea Românilor va fi surpriza alegerilor parlamentare din 6 decembrie. Au fost realizate sondaje de opinie care cuprind și partidul patrioților români: vor intra în parlament. Conform sondajelor, Alianța pentru Unirea Românilor este la 8% pe țară și 2% în diaspora. Partidele sistemului s-au speriat, este pentru prima dată după 1989 când un
Peste 40% din copiii dispăruți din România se află în grija statului, în centrele de plasament. Acest lucru este prezentat în cadrul unui raport înaintat comisiei parlamentare privind copiii dispăruți. Este vorba despre copiii instituționalizați în centrele de plasament. Numirile repetate pe criterii politice în asistența socială au făcut acest sistem total ineficient. Aceste departament
VIDEO. Comandă: lAtrina3 să scoată AUR din peisaj. S-au panicat
Despre lAtrina 3 avem cu toții deja făcută o părere, nu trebuie să ne spună alții ce credem. O televiziune nocivă plătită din banii românilor și din sumele devalizate și care erau la dispoziția fostei securități. Audiențele s-au prăbușit, nimeni nu se mai uită la TV. Sunt disperați, mulți vor trebui să plece după aceste
Dan Barna penalizat pentru absențe în parlament. Alți 5 colegi din USR au primit aceeași sancțiune
Șase din cei opt parlamentari ce au fost sancționați pentru absențe nemotivate în parlament sunt de la USR. În fruntea listei se află cel care conduce partidul, respectiv Dan Barna. Acesta a uitat să mai treacă și pe la parlament, prin comisii, așa că a fost penalizat. Dacă un român nu se duce la muncă
Discurs penibil al lui Iohanis: se află de 6 ani la putere și se comportă de parcă este în opoziție
Discurs penibil al președintelui PNL, ne scuzați, al României: deși se află de aproape șase ani la putere și de aproape un an are propriul guvern, el a ieșit în plină campanie electorală să calce pe voturile românilor și să facă campanie electorală pentru PNL. Ținta principală este PSD, nu că PSD nu ar fi
Iohanis a chemat disperat la raport PNL: Simion cu AUR se duce la 10%
Au venit pe surse sondajele de săptămâna trecută. Pentru prima dată s-a trecut în lista de chestionare și AUR și… disperarea este mare. AUR-ul lui George Simion se duce la 10% cu voturile din diaspora. Sunt șanse mari ca PNL sau PSD să nu poată face guvernul decât împreună. Președintele Klaus Iohanis a chemat la
În cadrul unei intervenții făcută în Live marți după amiaza, George Simion, liderul Alianței pentru Unirea Românilor, AUR, a declarat că au fost realizate sondaje de opinie care cuprind și partidul patrioților români și că sistemul s-a speriat: vor intra în parlament. Imediat după ce au aflat rezultatele din acest weekend, partidele parlamentare au și
Opriți ipocrizia! Opriți abuzurile! (AUR)
AUR face un apel pentru oprirea ipocriziei și a abuzurilor „La vot se poate, dar în rest sechestrați în case. „Democrația” lor! Ludovic Orban a anunțat azi că nu își dorește carantinarea Bucureștiului, dar că decizia se ia în baza unei metodologii, de către specialişti,
George Simion (AUR): Nu avem doar stat paralel. Avem și o economie paralelă.
Una dintre probleme României este că avem o economie paralelă, faptul că multe companii nu sunt sub jurisdicția statului, ci își externalizează profiturile. Declarația a fost făcută de George Simion, liderul AUR, în cadrul emisiunii „Tu ce zici?” de la Radio Gold FM. „Toate companiile trebuie să-și facă sediu permanent în România; avem o economie
Nicușor Dan își ia consilier cu probleme penale: Victor Picu
Nicușor Dan dorește să se alinieze la cerințele clasei politice actuale și înainte de a deveni el un parlamentar penal și-a propus să se înconjoare cu persoane cât mai competente și care deja au experiență în acest domeniu. Astfel nu putem să ne explicăm de ce Nicușor Dan și-l dorește consilier pe Victor Picu, așa
Mesajul președintelui: Ministerul Apărării va asigura gestionarea depozitului central de vaccinuri
Președintele României a făcut un anunțat mare: armata va fi cea care va gestiona depozitul principal de vaccinuri: „Vaccinurile anti-COVID 19 au devenit speranța de a ne reîntoarce cât mai curând la normalitate și va trebui să fim pregătiți să le putem distribui echitabil. Am discutat astăzi cu miniștrii Sănătății, Apărării și Afacerilor Interne despre
Nu vă imaginați că așa arată saloanele unde stau românii: ăsta este pentru Iohanis
Președintele României, excelența sa Klaus Iohanis, se întrece a ofensa în continuare pe români. Recent a publicat o poză din interiorul unui spital din România, poză dintr-un salon ce arată mai degrabă ca o navă SF. Dar românii au fost în spitalele românești și știu ei prea bine cum arată acestea și cu siguranță nu
Vaccinurile sunt sigure, declară Iohannis. Îți asumi toată răspunderea, d-le președinte?
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că vaccinarea anti-Covid se va face etapizat, iar definirea etapelor de vaccinare și inițierea lor vor fi stabilite în funcție deaprobarea, producția și alocarea de vaccinuri către fiecare țară Vaccinurile odată aprobate sunt sigure, a susținut preşedintele. „Este foarte important de știut că vaccinurile, odată aprobate de organismele interne de
George Simion (AUR): vor încerca fraudarea alegerilor. Români, ajutați-ne prin prezența în secții
Sondajele arată că Alianța pentru Unirea Românilor are toate șansele să intre în parlament. AUR va lua peste 5% la alegerile parlamentare din 6 decembrie. „Asta înseamnă că reprezentăm un pericol pentru ei și vor încerca să ne fraudeze. În momentul acesta putem lua un scor care să nu permită lui Iohannis și partidului de
„Gambitul Damei”, cea mai urmărită miniserie Netflix în ultima lună
„Gambitul Damei/ The Queen’s Gambit” este cea mai urmărită miniserie Netflix până în prezent, fiind vizionată în primele 28 de zile de la lansare de peste 62 de milioane de conturi, a transmis compania, citată de News.ro. Raportările Netflix iau în calcul drept vizionare dacă de pe un cont au fost urmărite cel puţin 2
Bine că ați închis HORECA: la metrou zeci de mii de compatrioți. Risc Gigantic de infectare
Zeci de mii de bucureșteni circulă zilnic cu metroul. Deși au fost închise orașe și chiar industrii, precum cea HORECA, metroul București este menținut deschis. Aglomerația din aceste zile a depășit orice așteptare. Oamenii stau lipiți unul de celălalt și respiră unul în fața celuilalt. La acest moment riscul de infectare este gigantic la metrou.
George Simion (AUR): România are un potențial agricol mare. Îi lipsește însă viziunea
George Simion a mers în comuna Cerât, județul Dolj, unde, se afla pe vremuri un combinat care se ocupa cu creșterea porcilor și acoperea nu doar cererea internă, dar reușea să trimită către export 25.000 de capete. „Toată România suferă de lipsa irigațiilor, de lipsa silozurilor și de lipsa abatoarelor. România ca țară agrară trebuie
Claudiu Târziu: România are nevoie de oameni cu viziune și voință politică
Candidatul Alianței pentru Unirea Românilor la Senat pentru București, Claudiu Târziu, a declarat în cadrul unei dezbateri electorale că „românii văd incapacitatea actualului guvern de a gestiona criza sanitară, politică și economică în care ne aflăm și că nu îl va credita pe mai departe pentru încă patru ani. De asemeni, nu îi va credita
LA MIȘTO. Orban dă bătrânilor: masă pe zi de 6 lei. Voi ce mâncați de 6 lei?
Nu îi doare gura și oricum nu dau de la ei: premierul României a anunțat cu mare fast că oferă fiecărui bătrân din România o masă pe zi, dar care costă doar 6 lei. Întrebare: voi ce mâncați de 6 lei? O să spuneți că este o glumă, dar nu este. Cam cât plătește Orban
Coronavirus astăzi la metrou? Nu este posibil. Orban: închide piețele, închide restaurantele… la metrou e un sindicat puternic, bravo lor.
DOAR PROMISIUNI. Nicușor Dan: ducem aparate de ventilație în 10 spitale Bucureștene. Deci nu au dus
În cadrul unei conferințe de presă, una cu caracter electoral, primarul Bucureștiului, Nicușor Dan, a anunțat că în curând, nu astăzi, după alegeri, că atunci nu mai contează, 10 spitale se vor dota cu echipamente de ventilare: „10 spitale bucureștene vor beneficia de noi dotări și echipamente pentru a trata mai bine pacienții COVID-19, în
Tezaur monetar din epoca romană descoperit în Vrancea
Cele 55 de monede, la prima vedere datează din sec I-II si probabil sunt din bronz. Mai multe detalii vor apare dupa restaurare. Tezaurul a fost descoperit de către Mihai Lupu, un pasionat de istorie din județul Vrancea. Acesta are mai multe descoperiri realizate până acum. Pasionat de istoria militară a primului război mondial, Mihai
Afișe în Londra prin care românii sunt făcuți HOȚI. Iohanis, Orban, Barna și Ciolacu tac
În fața și în interiorul magazinelor Tesco din Marea Britanie au apărut mesaje în limba română, adică destinate românilor, cu mesajul următor: „AVERTISMENT PENTRU HOȚII DIN MAGAZINE”. Apoi urmează un mesaj detaliat scris integral în limba română. Românii din regat s-au simțit insultați și au cerut măsuri. Iohanis, Orban, Ciolacu și Barna tac, nu spun
Rudnițchi: PSD revine la manipulare și minciună.
Constantin Rudnițchi critică atitudinea PSD și acuză partidul că revine la practicile ce l-au consacrat: manipulare și minciună. „PSD revine la vechile obiceiuri din campania electorală. Manipulare și minciună. Lansează în spațiul public mesaje înșelătoare și încearcă să-i prostească pe alegători. Se folosește de imaginea unor persoane cu notorietate în clipuri electorale și, mai grav,
PNL vrea tot, UDMR Cultura, USR Justiția, PMP Diaspora
Patru partide pretind că vor face viitoarea guvernare, asta dacă vor reuși să obțină peste 50% din opțiunile de vot. La prima vedere PNL, USR, PMP și UDMR ar face la limită 50% și ar putea forma o majoritate popular europeană cu care să dea guvernul. Spunem că la limită deoarece ar trebui ca PNL
Comandă de partid: afișele AUR acoperite de sistem. BEC nu ia măsuri
Comandă specială de la sistem ca afișele AUR să fie acoperite sau rupte. În toată România s-au afișat locații în care partidele sistemului, PSD-PNL-USR, au rupt afișele AUR sau au lipit noi afișe peste ele, ceea ce este ilegal. Aceste grave probleme au fost anunțate de oamenii de AUR din BEJ și BEC dar nici
Două trupuri – stăpân și sclav – dezgropate în ruinele vilei Pompei
Arheologii au dezgropat rămășițele a doi bărbați – un stăpân și sclavul său – în vechiul oraș italian Pompei, aparent fugind de erupția muntelui Vezuviu în urmă cu aproape 2.000 de ani. Părți din cranii și oase ale bărbaților au fost găsite una lângă cealaltă în timpul excavării unei vile odată elegante, cu vedere panoramică
Putin spune că nu este pregătit să-l recunoască pe Biden ca câștigător al alegerilor din SUA
Liderul rus Vladimir Putin a declarat duminică că va colabora cu oricine va deveni președintele SUA – dar nu va felicita un câștigător până când nu se vor epuiza toate căile legale sau până când unul dintre candidați va admite victoria celuilalt. „Vom lucra cu oricine are încrederea poporului american”, a spus Putin în timpul
Atacul unui rechin a dus în Australia la moartea unui om
Un bărbat în vârstă de 55 de ani a fost ucis duminică într-un atac realizat de un rechin într-o destinație turistică populară din Australia de Vest. Atacul a avut loc în jurul orei 8:40, în timp ce victima făcea bodyboard la aproximativ 100 de metri de Cable Beach, lângă Broome, o destinație de vacanță de
Pro România nu este un partid nou, este PSD rebrenduit, cu traseiști din PSD
PSD, împreună cu Pro România, stă destul de bine în intenția de vot, asta deși poartă mare parte din responsabilitatea ultimilor 30 de ani. PSD a găsit întotdeauna soluții pentru a forma o majoritate parlamentară sau pentru a se apropia de ea. De această dată partidul balama este Pro România, partid format numai din traseiști
Dumitru Focșa(AUR): Trebuie să punem Portul Constanța pe harta nodurilor comerciale importante
Dumitru Focșa, candidat AUR – Constanța, de profesie navigator, a declarat că se va implica în rezolvarea problemei portului Constanța, un punct strategic pentru România. „Promit ca, în baza programul politic al alianței, să mă implic în rezolvarea problemei Portului Constanța, care a fost sub lupa Republicii Mazăre – primăria Constanța a vrut să pună
Ringo Dămureanu(AUR): Comunitățile rurale, lovite de indiferența actualei clase politice
Ringo Dămureanu, candidat AUR (Dolj) susține că mare parte din comunitățile rurale au avut de suferit în ultimii 30 de ani din cauza indiferenței față de probleme cu care se confruntă, dar și din cauza baronilor locali. „Comunitățile rurale au fost crunt lovite în ultima perioadă. Fermele de subzistență au fost desființate, țăranii nu au
George Simion în Mureș: vom câștiga acest război(alegerile)
George Simion a fost prezent în Mureș unde a vorbit cu membrii și simpatizanții AUR. El a susținut că AUR va câștiga bătălia electorală și că pentru prima dată după 1989 în parlament vor fi români tineri și patrioți: „Nu am nimic mai de preț decât cinstea, decât onoarea, decât speranțele a sute de mii
Incendiu la spitalul CFR din CLUJ- mai multe spații evacuate
Mai multe spații au fost evacuate în interiorul spitalului CFR din Cluj după ce un incendiu a pornit din interiorul unei băi. Se pare că de vină este instalația electrică suprasolicitată, iar intervenția pompierilor a fost promptă. „În jurul orei 7.00 ISU Cluj a fost alertat pentru a interveni la un incendiu cauzat de un
Armata Israelului a ripostat militar după ce o rachetă a fost lansată
Armata Israelului a lansat un atac militar aerian asupra unor poziții deținute de Hamas, după ce o rachetă a fost lansată spre Israel. Racheta a lovit o clădire dintr-o zonă industrială și a fost necesară intervenția armatei. Israelul acuză în continuare Hamas pentru atentatele militare chiar dacă în Palestina s-au dezvoltat și facțiuni militare cu
Succes liberal în Ilfov: orașul OTOPENI intră în carantină după gestionarea dezastruoasă
Orașul Otopeni va intra în carantină începând de sâmbătă noaptea după ce numărul de cazuri de infectare a crescut foarte mult. Decizia a fost luată de Arafat după ce administrația publică a reacționat deficitar și a permis creșterea alarmantă a numărului de persoane infectate. Gheorghe Constantin Silviu este primarul liberal care conduce dintotdeauna orașul. La
Peste 80% dintre români doresc deschiderea restaurantelor
Guvernul liberal a luat măsuri dure împotriva companiilor românești din domeniul HORECA, însă românii nu sunt de acord cu aceste măsuri. Conform unui sondaj realizat de CURS la comanda unei asociații din domeniul HORECA peste 80% dintre români ar dori ca restaurentele să fie deschise. Mai puțin 20% nu au o opinie sau consideră că
Elena Băsescu la o discuție cu prietenii din politică
Există o vorbă la români: cine se aseamănă se adună. În imaginea de mai sus o putem observa pe superba Elena Băsescu la o discuție cu prieteni în ale politicii. Ce să faci, dacă fata lui tata Băsescu dorește să vină unul din parlamentarii care să îi reprezinte pe români, trebuie să fie deschisă și
USR a refuzat în mai multe rânduri să ofere informații cu privire la modul în care partidul a cheltuit banul public. Se știe că fiecare partid parlamentar primește nemeritat de la stat o finanțare care trebuie să fie utilizată după anumite reguli printre care și regula transparenței cheltuirii banului public. Dar ce să vezi, nu
Antonio Andrusceac(AUR): trebuie să aducem românii alungați , înapoi acasă
Antonio Andrusceac este unul din oamenii de AUR. El susține cu fermitate că statul trebuie să ajute antreprenorul român și micul fermier român: trebuie să aducem acasă pe cei plecați. „Diaspora a fost forțată să plece din propria țara , să-și părăsească familiile , de multe ori copiii trebuind să rămână cu bunici.” „Vrem să
Diana Șoșoacă acuză pe președintele României ca dorește să modifice constituția și că există un plan bine pus la punct și prin care să se realizeze dezmembrarea României. Avocatul acuză actuala guvernare că încalcă cu bună știință constituția țării și că drepturile românilor, drepturile omului, astăzi nu mai sunt respectate. Candidatul AUR la parlamentul României,
CARTELUL PANDELE a dat ordin să se acopere toate mesajele electorale ce nu îi aparțin
Alianța pentru Unirea Românilor, AUR ILFOV, acuză pe primarul din Voluntari de faptul că afișele celorlalți candidați la aceste alegeri parlamentare au fost vandalizate în Voluntari: „Voluntari – orașul confiscat În Voluntari doar PSD are voie să facă politică. Oricărui alt partid i se rup afișele sau îi sunt acoperite cu vopsea neagră. Este o