Ioana Mihăilă – atac subtil la premierul Cîțu: „Ar trebui să introducem şi la noi programele anti-alcool şi anti-droguri care erau în SUA acum 20 de ani”
Ioana Mihăilă, ministrul Sănătății, l-a atacat subtil pe premierul Florin Cîțu legat de incidentul în care a fost implicat la vârsta de 29 de ani. Ea consideră că ar trebui să introducem şi în România programele anti-alcool şi anti-droguri care erau în SUA acum 20 de ani, având în vedere că există zone din țară în care consumul de alcool sau de droguri este o problemă. „Evident că dacă consumul de alcool se asociază și cu alte comportamente cum este urcatul la volan sub influența băuturilor alcoolice riscul și problema devine mai mare”, a precizat ministrul.
Mihăilă a subliniat că USR PLUS nu știa despre acel incidentul din SUA pentru că premierul Cîțu nu a comunicat pe această temă.
„Noi, cei de la USR PLUS nu știam despre aceste aspecte atunci când coaliția s-a format. Și cred că este o informație cu care premierul va trebui să revină și să clarifice mai atent. Consider ca ministru al Sănătății că acele programe care existau în Statele Unite încă din 2000 ar trebui să existe și la noi. Cred că trebuie să privim verde în față care sunt factorii de risc pe care-i avem pentru sănătate în acest moment în țară, și acei principali factori de risc să fie adresați inclusiv prin programe consistente de educație și de prevenție pentru a nu ajunge la stadiul de boală, dacă ne referim la consumul de alcool sau la consumul de substanțe. Asta mi se pare remarcabil și cred că trebuie să conștientizăm cu toții că trebuie să investim și în acest domeniu”, a declarat ministrul Sănătății.