Înmormântarea Părintelui Ghelasie Țepeș are loc mâine la Mănăstirea Sighișoara. ULTIMA PREDICĂ, TULBURĂTOARE, de Sfântul Dimitrie Izvărâtorul de Mir, hramul Sfintei Mănăstiri

Slujba de înmormântare a Părintelui Arhimandrit Ghelasie Țepeș va fi oficiată de către Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, marți, 17 noiembrie 2020, începând cu ora 13:00.

Trupul neînsuflețit al părintelui a fost depus în biserica Mănăstirii „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” de la Sighișoara.

Dumnezeu să il odihnească cu drepții in împărăția Cerurilor!

 

Arhimandritul Ghelasie s-a născut în data de 27.05.1962 în localitatea Măgheruș din județul Mureș.

A absolvit Facultatea de Teologie Sibiu în anul 1997 și Facultatea de Drept București în anul 2006. 

Părintele Stareț Ghelasie Țepeș a fost hărăzit cu darul de a
readuce, duminică de duminică, în fața credincioșilor veniți din toate
colțurile țării la Sfintele Liturghii ținute la Mănăstirea Sfântul Mare
Mucenic Dimitrie din Sighișoara, chipuri de demult, sfinți mutați în
sinaxare. Vreme de patru ani, a fost stareț al Mănăstirii Lupșa (Alba).
Ulterior, împreună cu cinci călugări, a pus bazele Mănăstirii Sfântul
Mare Mucenic Dimitrie din Sighișoara.

Părintele stareț Ghelasie a primit Crucea Patriarhală, cea mai înaltă distincție acordată în Patriarhia Română.

Starețul Ghelasie Țepeș s-a numărat printre cei care au avut
fericirea să-l cunoască în viață pe părintele Arsenie Boca. De
nenumărate ori el a povestit despre întâlnirea cu acesta și despre
impresia puternică pe care Sfântul Ardealului a lăsat-o asupra sa.

„Eu am văzut în dânsul numai harul
Lui Dumnezeu. Și, în plus, am aflat după aceea că Părintele Arsenie
Boca spunea: «eu am călugări albi în lume». Este vorba aici de curăția
sufletească pe care pot s-o aibă și oamenii din lume nu numai călugării.
Chiar Părintele spunea :«Măi, nu toți cei din mânăstire se mântuiesc,
așa cum nici toți din lume se prăpădesc»”, spunea părintele Ghelasie Țepeș într-un interviu, în urmă cu ceva vreme.

Părintele Ghelasie a trecut la
Domnul cu doar două săptămâni înainte de împlinirea a 31 de la trecerea
la Domnului a Sfântului Ardealului. Părintele Arsenie Boca a fost primul
fost deținut politic propus spre canonizare, cu dosarul completat și
studiat de o comisie specială, dosar care, în mod inexplicabil, este pus
pe pauză.

Redăm mai jos ultima predică, tulburătoare, a Părintelui Ghelasie Țepeș, din ziua de hram, a Sfântului Dimitrie Izvărâtorul de Mir, cât și cea anterioară, din seara de priveghere:

 » Citește întreg articolul pe www.activenews.ro