Încă un român surprins de inundațiile din Spania a fost găst mort. Cod roșu la Barcelona

Încă un român surprins de inundaţiile catastrofale din regiunea Valencia a fost găst mort. Românul, originar din Agigea, judeţul Constanţa, era stabilit de şapte ani în Spania şi lucra la o firmă de curierat.

Decesul a fost anunţat pe Facebook de către fratele său, care spune că l-a căutat îndelung. Până la acest moment, MAE nu are informaţii despre moartea lui.

Pe de altă parte, un cod roșu de „pericol extrem” din cauza ploilor torențiale a fost emis luni pentru Barcelona, în timp ce în alte părți ale Spaniei, echipele de căutare continuă să cerceteze zonele inundate pentru a găsi corpurile victimelor.

„Dragi prieteni, cu inima frântă, vă împărtăşesc o pierdere grea: fratele meu a fost una dintre victimele cumplitei inundaţii din Valencia lăsând in urmă doi copii mici, care au rămas acum fără părinţi. În aceste momente de durere, dorinţa mea este să le pot asigura o speranţă şi o şansă la un viitor mai bun. De aceea, apelez la voi, cei care puteţi şi doriţi să ajutaţi, cu orice sumă care ar putea contribui la susţinerea acestor copii nevinovaţi”, scrie Valentin Şerban, fratele lui Marian Şerban, mulţumind „din suflet pentru orice ajutor”.

Potrivit paginii de Facebook a lui Marian Şerban, acesta lucra la Tabita Tour, o firmă de curierat, şi era stabilit în localitatea spaniolă Gandia, situată în Comunitatea Valenciană, din estul Spaniei.

Ultima postare de pe pagina sa Facebook datează din 29 octombrie, când acesta menţiona: „Furtună în Valencia. S-a rupt cerul!”.
Reacţia MAE

Purtătorul de cuvânt al MAE, Radu Filip, a declarat că până la acest moment nu are informaţii despre acest deces.

„Ce vă pot spune, până în acest moment, noi am transmis date actualizate cu privire la cetăţenii români care au decedat. Până acum, avem un singur cetăţean român decedat. Mai este o familie despre care presa a informat că ar fi decedat în aceste evenimente. Şi noi verificăm, în continuare suntem în legătură cu autorităţile spaniole, tocmai pentru a confirma sau infirma această informaţie. Aseară (duminică seară – n. red) am mai transmis că patru persoane se află pe lista de cetăţeni români semnalaţi ca dispăruţi”, a explicat Filip.

Instituţia nu are alte informaţii cu privire la alţi cetăţeni decedaţi sau care s-ar afla în spital în urma inundaţiilor din Spania.

„Deci, până acum, avem un cetăţean român decedat, pe care l-am anunţat joi, din păcate, şi alte patru persoane dispărute anunţate aseară. În cazul a trei persoane ne-am autosesizat din informaţiile din mass-media şi verificăm, suntem în contact cu autorităţile spaniole”, a conchis Radu Filip.
Nou cod roşu

Un cod roșu de „pericol extrem” din cauza ploilor torențiale a fost emis luni pentru Barcelona, în timp ce în alte părți ale Spaniei, echipele de căutare continuă să cerceteze zonele inundate pentru a găsi corpurile victimelor. Cel puțin 217 persoane au murit, dar operațiunea de căutare și salvare continuă pentru un număr necunoscut de persoane dispărute, mii de soldați fiind aduși să ajute.

Luni, guvernul local din Catalonia a avertizat cu privire la ploi „continue și torențiale” în două regiuni, spunând că oamenii ar trebui să evite călătoriile și să stea departe de pârâuri și ravene.

Zborurile au fost deviate de pe aeroportul El Prat, după ce clădirea terminalului a fost inundată, scrie Sky News.