Incă un român mort în străinătate. Andrei a lăsat în urmă o soție și o fetiță de doar 3 ani

A plecat în Italia pentru un trai mai bun, dar și-a găsit moartea sub o grămadă de pietriș. Colegii săi au fost cei care i-au găsit cadavrul, luni seară, în cariera Mosoloe din Villorba, regiunea italiană Treviso, după ce și-au terminat tura.

Decesul românului pe nume Andrei a strânit revolta secretarului general al Confederației Sindicatelor Muncitorilor din Belluno și Treviso.

Andrei a lăsat în spate o soție și o fetiță de doar trei ani.

Tânărul de 31 de ani este prima victimă din 2023 a unui accident de muncă la cariera Mosole, Italia.

Anul trecut, alți șapte muncitori au murit în condiții asemănătoare.

„Cel mai nefericit mod de a începe 2023 este reluarea șirului de omucideri la locul de muncă, pentru că despre asta este vorba: omucideri. Este necesar ca pedepsele să fie înăsprite pentru cei care nu respectă regulile privind siguranța și protecția lucrătorilor, cu introducerea unei circumstanțe agravante pentru omor din culpă”, a declarat Massimiliano Paglini, secretarul general al Cisl Belluno Treviso, arată Gândul.

Un alt lider sindical spune că, pentru moment, nu este clară dinamica accidentului.

Ce se știe până acum, conform relatărilor din presa italiană, este că tânărul de 31 de ani ar fi fost agățat de banda transportoare, ajungând sub un morman de pietriș.

Greutatea l-ar fi zdrobit pe tânărul muncitor, românul murind pe loc.

Andrei a fost găsit de colegi, care au dat imediat alarma.

Echipajele de prim-ajutor s-au grăbit la fața locului, însă, în ciuda faptului că medicii au încercat să-i salveze viața, bărbatul a fost declarat decedat, potrivit publicației Corriere del Veneto.

„Zâmbetul lui va trăi prin fiica noastră”


Pe lângă cadrele medicale, au intervenit și carabinierii din Treviso, dar și inspectorii Spisal (Serviciul de Prevenire, Igienă și Securitate la locul de muncă) care au transmis autorităților judiciare raportul despre cele întâmplate.

Andrei Perepujnîi era căsătorit și avea o fetiță în vârstă de 3 ani. Soția tânărului, Mihaela, este distrusă de durere.

„Zâmbetul lui va trăi prin fiica noastră”, a declarat femeia îndurerată.

Într-un interviu acordat publicației La tribuna din Treviso, femeia a spus că autoritățile încă nu i-au permis să-și vadă soțul.

Procuratura din Treviso continuă cercetările, pentru a înțelege ce s-a întâmplat cu exactitate.

Deocamdată, însă, în dosarul deschis pentru omor din culpă nu există niciun suspect.

Sursă Foto – CorriereDelVeneto