În Austria, infectările cu varianta Omicron au crescut cu 467% într-o săptămână
Numărul infectărilor cu varianta Omicron a SARS-CoV-2 confirmate în Austria a crescut cu 467% în săptămâna 12 – 19 decembrie faţă de perioada anterioară, ajungând în prezent la 365, relatează miercuri EFE. Potrivit datelor publicate miercuri de Agenţia pentru Sănătate şi Siguranţă Alimentară (AGES), în săptămâna 6 – 12 decembrie au fost raportate 49 de cazuri de Omicron.Viena totalizează 238 dintre contagieri cu noua variantă, iar Austria devine astfel republica alpină cu cel mai mare număr de infectări cu această tulpină cunoscută şi sub numele B.1.1.529, mult mai contagioasă decât cele anterioare.Se estimează că aproape 5.000 de persoane venite din Marea Britanie, unde Omicron este deja variante dominantă, au ajuns în ultimele zile în Alpii austrieci, ceea ce presupune că „se importă 15 cazuri (de Omicron) pe zi”. Autorităţile austriece au anunţat miercuri noi restricţii, reducând programul de funcţionare al restaurantelor şi impunând noi reguli de acces pentru turiştii care vin în ţară, în încercarea de a frâna extinderea noii variante Omicron.Restaurantele şi alte localuri vor închide la ora 22:00 începând cu 27 decembrie, inclusiv de Revelion, în timpul ce numărul maxim pentru evenimente (culturale, sociale sau sportive) va fi de 2.000 de persoane, cu condiţia să fie vaccinate cu cele trei doze şi să prezinte un test PCR negativ.Întâlnirile informale trebuie să se limiteze la 25 de persoane, iar grupul de coordonare pentru pandemia de COVID-19 a recomandat să nu se desfăşoare petreceri cu număr mare de persoane, ci mai degrabă în grupuri restrânse, cu persoane vaccinate şi având teste negative la COVID-19, potrivit EFE, citată de Agerpres.Incidenţa săptămânală în Austria este în prezent de 188 de cazuri la 100.000 de locuitori, în scădere în urma perioadei de lockdown impusă persoanelor nevaccinate, care a durat 20 de zile între 22 noiembrie şi 12 decembrie. Editor : Liviu Cojan
» Aflați mai multe informații aici.