Ilie Coleșa (AUR) explică de ce nu susține Legea deepfake: miza este una politică
Legea deepfake ar putea fi promulgată în curând, cu doar câteva luni înainte de începerea anului electoral din 2024. După ce a fost aprobat în Senat, proiectul se îndreaptă către votul final în Camera Deputaților. Potrivit informațiilor, actul normativ va impune tuturor celor care creează clipuri sau imagini folosind inteligența artificială să menționeze acest lucru pe ecran. Cei care nu vor respecta legea riscă amenzi cuprinse între 10.000 și 200.000 de lei.
Deputatul AUR Ilie Coleșa a explicat, într-o conferință de presă, de ce a votat împotriva acestui proiect de lege în ședința Comisiei de tehnologia informației și comunicațiilor. Acesta a afirmat că, prin acest act normativ, PSD și PNL vor să creeze un climat de teroare în mediul informațional online.
„Am votat împotriva acestei așa-numite legi a deepfake-ului, înțeles ca o falsificare, ca o contrafacere a unui conținut de tip imagine de tip audio sau video, în Comisia de tehnologia informației și comunicațiilor, unde sunt membru și care a fost comisia raportoare. Folosind drept pretext existența unor pamflete, PSD și PNL doresc crearea unui climat de teroare în mediul informațional online. În realitate se creează posibilitatea de abuzuri din partea autorităților statului, în acest caz din partea Consiliului Național pentru Audiovizual (CNA) și din partea Autorității Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM)”, a precizat deputatul.
Ilie Coleșa a mai spus că nu susține această lege deoarece inclusiv autoritățile competente, precum Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică, atrag atenția asupra faptului că este dificil de detectat care material a fost falsificat. O astfel de analiză ar necesita timp, mijloace tehnice extrem de costisitoare și sofisticate și chiar folosind cei mai avansați algoritmi existenți în acest moment există o rată mare de detecții eronate.
Pe de altă parte, legea prevede sancțiuni dure. „Legea aceasta incriminează însă foarte dur chiar și simpla redistribuire a unui asemenea fals, cu amendă penală între 60 și 180 de zile. Dacă nici chiar specialiștii, folosind cele mai sofisticate și mai costisitoare mijloace de detecție a falsurilor, nu pot să le detecteze cu acuratețe și într-un timp scurt, cum ar putea o persoană fizică să facă această detecție?”, a punctat deputatul.
În acest context, Ilie Coleșa a avertizat că legea va crea un un climat de teamă și posibilitatea unor abuzuri din partea acestor instituții, așa cum s-a întâmplat în timpul pandemiei, când exista practic o singură tabără care deținea adevărul absolut.
Totodată, deputatul a atras atenția că, la nivel european, prin actul privind inteligența artificială, reglementările legale sunt mult mai flexibile, neexistând sancțiuni de acest fel pentru că responsabilitatea detecției și îndepărtării falsurilor audio video rămâne în sarcina proprietarului platformei online.