ÎCCJ a stabilit că, dacă un inculpat cercetat într-un dosar a mai comis altă infracţiune, va fi arestat doar în prima cauză

Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a admis un recurs în interesul legii, prin care a stabilit că, în situaţia în care un inculpat este cercetat în libertate într-un dosar, însă există suspiciunea că a comis o nouă infracţiune într-un alt dosar sau intenţionează să săvârşească o infracţiune, măsura arestării preventive se poate dispune doar în primul dosar, informează Agerpres.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general şi a decis că:

„în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 223 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, în situaţia în care faţă de inculpat este pusă în mişcare acţiunea penală pentru săvârşirea unei infracţiuni pentru care este cercetat în stare de libertate (primul dosar), iar ulterior există suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune (al doilea dosar) sau pregăteşte săvârşirea unei noi infracţiuni, măsura arestării preventive în baza art. 223 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală se poate dispune doar în primul dosar”.

Potrivit unui comunicat al ÎCCJ, în urma analizării textelor de lege şi a doctrinei, Completul competent să judece recursul în interesul legii (RIL) a stabilit că, pentru a se dispune arestarea preventivă a inculpatului în considerarea temeiurilor invocate atunci când este cercetat în două cauze diferite, infracţiunea pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală va fi infracţiunea-reper în funcţie de care se determină dacă ulterior există suspiciunea rezonabilă că inculpatul a mai comis o nouă infracţiune intenţionată şi această infracţiune va constitui şi temeiul propunerii de arestare preventivă pe această ipoteză.

Decizia ICCJ a fost publicată pe 29 ianuarie în Monitorul Oficial, devenind obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 474, alin. (4), din Codul de procedură penală.

Pentru a se asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti, procurorul general al României, din oficiu sau la cererea ministrului Justiţiei, Colegiul de conducere al ÎCCJ, colegiile de conducere ale Curţilor de apel, precum şi Avocatul Poporului au îndatorirea să ceară Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe asupra problemelor de drept care au fost soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti.

Recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecăţii au fost soluţionate în mod diferit prin hotărâri judecătoreşti definitive, care se anexează cererii.

Decizia se pronunţă numai în interesul legii şi nu are efecte asupra hotărârilor judecătoreşti examinate şi nici cu privire la situaţia părţilor din acele procese.