Guvernul nu i-a plătit pentru două luni pe românii care găzduiesc refugiați ucraineni. Autoritățile nu dau explicații

Românii care găzduiesc refugiați ucraineni, prin programul „50/20”, se plâng că nu au primit încă banii pentru lunile ianuarie și februarie din 2023. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), Adrian Marin, a confirmat că Guvernul nu a aprobat încă fondurile necesare pentru plata acestor deconturi. Nu a putut preciza suma necesară deconturilor și nici când se vor face plățile, conform Europa Liberă.

Ultima plată de aproape 160 de milioane de lei făcută de Guvern a fost în februarie 2023, pentru decembrie 2022.

Pe rețelele sociale, supărarea legată de întârzierea plăților se amplifică.

Emanuel Ștefanian din Constanța a cazat o familie de ucraineni într-un apartament din Mamaia.

Susține că energia, gazele și cheltuielile de le bloc înseamnă aproximativ 1.200 de lei pe lună, bani pe care trebuie să îi dea din propriul buzunar, până vor veni decontările de la Guvern.

Bărbatul avertizează că tot mai mulți români care au primit refugiați sunt în această situație și se gândesc să renunțe.

„Dar nici să îi dăm afară [n.r. pe refugiați] nu putem. Sunt oameni, cu copii, cu cățel, cu purcel. Nu putem să îi lăsăm afară, dar trebuie să plătim facturile”, se plânge Ștefanian.

El mai spune că refugiații ucraineni le privesc pe gazde cu suspiciune pentru că nu le dau cei 20 de lei pe zi pentru hrană, bani care ar trebui să vină de la Guvern.

„Cum să îi lămurim [n.r. pe refugiați] că nu ne-a dat statul banii încă? Ei cred că le-am furat banii. E un circ întreg. Oamenii, pe bună dreptate, cer banii.”

Și Iuliana Stancu din București are un apartament în care găzduiește refugiați ucraineni. Ea spune că în ultimele luni a plătit facturile din banii pe care i-a luat pentru cazarea lor pentru luna decembrie.

„Dacă nu se mai face programul, să ne anunțe. Pentru că pe mine refugiații mă bombardează cu telefoane să le dau banii de masă. De unde să le dau? Din decontarea din decembrie plătesc facturi.”

Europa Liberă a solicitat instituțiilor implicate detalii despre derularea plăților, sumele necesare și despre motivul întârzierilor, dar până la momentul publicării acestui articol nu a primit aceste informații.

Cât datorează Guvernul celor care găzduiesc refugiați ucraineni


Pentru cazare: 50 de lei/zi de persoană, conform OUG 28/2022. Banii îi păstrează gazda.
Pentru masă: 20 de lei/zi de persoană, conform HG 336/2022. Banii îi primește gazda, care e obligată să îi dea refugiaților cazați.
Sumele plătite sunt neimpozabile. Datele oficiale arată că aproximativ 73.000 de ucraineni sunt cazați prin acest program.

Circuitul informațiilor este unul foarte lung. Gazdele care cazează refugiați ucraineni depun documente pentru plăți la primării.

Apoi informația circulă pe traseul Primărie – Inspectorat Județene pentru Situații de Urgență (ISU) – Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) – Ministerul Finanțelor. Guvernul aprobă în final plata banilor.

Apoi, traseul banilor este în sens invers: Ministerul Finanțelor – IGSU – ISU – Primărie – Beneficiar.

La începutul anului, presa relata despre posibile modificări ale condițiilor în care se acordă acești bani din Fondul de Rezervă al Guvernului.

Ar fi existat discuții la Guvern legate de posibilitatea ca banii dați pentru masa și cazarea refugiaților ucraineni să fie condiționați de înscrierea copiilor la școală și de angajarea adulților. Mai mult, ar fi posibil ca banii pentru cazarea refugiaților să nu se mai deconteze pentru fiecare persoană, ci să se acorde o sumă totală de 2.000 de lei pe lună, de familie.

În programul „50/20” pot participa persoane fizice, firme, asociații sau instituții publice care oferă găzduire și hrană refugiaților.