Guvernul a aprobat OUG privind compensarea cu 50 de bani a preţului la carburanţi
Executivul a aprobat joi Ordonanţa de Urgenţă privind susţinerea acordării de reduceri ale preţurilor la benzină şi motorină, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru. El a precizat că, în situaţia în care vor exista creşteri nejustificate a preţurilor la carburanţi, în perioada de aplicare a prevederilor acestei ordonanţe, acestea vor fi încadrate în categoria de acţiuni speculative. Ministrul Energiei a afirmat că Ordonanţa intră în vigoare în această noapte. ”Mă aştept ca în perioada imediat următoare să văd în piaţă companii care o aplică”, a mai spus Popescu.
Virgil Popescu a arătat că Ordonanţa prevede reducerea cu 50 de bani a preţului la carburanţi, 25 de bani vor fi suportaţi de bugetul de atat şi 25 de bani va fi o reducere voluntară pe care voluntar o vor aplica lanţurile de benzinării, în cazul în care doresc să ia şi această reducere de la buget de 25 de bani.
Ministrul Energiei a precizat că Ordonanţa intră în vigoare în această noapte.
”Mă aştept ca în perioada imediat următoare să văd în piaţă companii care aplică această ordonanţă. Să le lăsăm un termen scurt,în aşa fel încât sistemele fiscale să poată fie actualizate li să poată să reflecte aceste modificări”, a precizat Popescu.
El a arătat că ordonanţa oferă un cadru legislativ şi o conformare voluntară, nu este ceva obligatoriu.
”Eu, din ceea ce cunosc în piaţă în momentul de faţă, sunt convins că majoritatea lanţurilor de benzinării, dacă nu chiar toate, vor aplica această Ordonanţă şi românii vor beneficia la toate brandurile de la staţiile de benzină de aceste reduceri”, a mai spus ministrul Energiei.
Purtătorul de cuvânt al Executivului a precizat despre această Ordonanţă că, ”în situaţia în care vor exista creşteri nejustificate a preţurilor la carburanţi, în perioada de aplicare a prevederilor acestei ordonanţe, acestea vor fi încadrate în categoria de acţiuni speculative”.
”Vor fi sancţionate potrivit Ordonoanţei de urgenţă 84/2022 privind combaterea acţiunilor speculative”, a arătat Dan Cărbunaru, precizând că această ordonanţă privind preţurile speculative se va aplica şi preţurilor la carburanţi.
În plus, a spus Cărbunaru, potrivit prevederilor articolului 5 din această Ordonanţă privind preţurile la carburanţi, va fi interzisă vânzarea produselor achiziţionate în condiţiile prevăzute de ordonanţă, respectiv cu aceatsă reducere de 0,5 lei.
”Revânzarea acestor produse achiziţionate în condiţiile OUG reprezintă contravenţie şi se sancţionează de către autorităţi (..) după cum urmează: 50.000 până la 500.000 de lei amendă, pentru contravenţiile săvârşite de persoanele juridice şi între 5.500 de lei şi 11.000 de lei, pentru contravenţiile săvârşite de persoane fizice”, a mai spus Cărbunaru.
El a arătat că ANPC este pregătită să facă verificări în teren şi pentru a stabili dacă vor exista situaţii de creştere nejustificată a preţurilor, inspectorii fiind activi şi când a fost acea creştere a preţului la carburanţi, iar acum au la dispoziţie alt cadru legal.