Grevă la TAROM. Zeci de avioane rămân la sol
Sute de angajați au salariul minim, în timp ce piloții și directorii câștigă peste 33.000 de lei/lună, acuză sindicaliștii TAROM, care, de astăzi, vor să intre în grevă de avertisment, urmând ca vacanțele românilor să fie date peste cap.
„Începând cu 23.08.2022, în semn de protest al membrilor Sindicatului Unit TAROM (SUT) piloţi, între orele 4.00 și 7.00, nu va decola niciun avion al Companiei TAROM. Calendarul protestelor va începe cu Notificarea angajatorului SC TAROM SA cu privire la organizarea de către Sindicat a unor greve de avertisment, două zile săptămânal, cu încetarea lucrului, dar nu mai mult de două ore, urmând ca la o dată stabilită de către Sindicat să urmeze greva generală propriu-zisă, cu respectarea tuturor normelor legale“, anunță Sindicatul Unit TAROM (SUT). Sindicaliștii precizează că, în data de 23 iunie 2022, au fost demarate negocierile în vederea încheierii unui nou Contract Colectiv de Muncă la nivel de unitate, iar termenul agreat de părţi pentru încheierea unui contract expiră în data de 23 august 2022.
Ei susţin că au depus toate diligenţele pentru încheierea unui Contract Colectiv de Muncă, însă până la data transmiterii comunicatului conducerea societăţii nu a dat curs niciuneia dintre revendicările formulate de SUT, cu excepţia creşterii bonului de masă de la 10 la 30 de lei. „Dacă până la data de 23 august 2022 (dată agreată pentru încheierea contractului colectiv de muncă) nu se va ajunge la un acord cu conducerea societăţii cu privire la revendicările formulate, salariaţii au posibilitatea declanşării conflictului colectiv de muncă şi a organizării grevei generale, cu respectarea condiţiilor legale“, se subliniază în comunicat.
Conform sursei citate, la şedinţa din data de 16 august 2022, compania TAROM a prezentat o ofertă, care a fost considerată inacceptabilă de către Comisia de negociere a CCM la nivel TAROM din partea Sindicatului Unit TAROM, având în vedere faptul că această ofertă nu acoperă, în unele departamente, nici măcar inflaţia pe anul 2022, de 15%. Pe de altă parte, conducerea companiei susține că greva anunțată ar fi ilegală. „Compania TAROM precizează că în prezent nu sunt îndeplinite condiţiile aşa cum sunt prevăzute în Legea 62/2011, pentru declanşarea conflictului de muncă sau a unei greve. Subliniem totodată faptul că este vorba numai despre intenţia FNSP (Federația Națională a Sindicatelor Portuare) de a parcurge acest demers.
Începând cu data demarării procesului de negociere, proces ce se află încă în desfăşurare, au loc întâlniri bi-săptămânale în cadrul cărora sunt analizate propunerile/revendicările sindicatelor, fiind discutat punctual şi textul contractului colectiv de muncă. Faţă de propunerile/revendicările înaintate de către FNSP, o parte dintre acestea au fost agreate de către angajator în forma propusă de către sindicate, altele au fost agreate la nivelul drepturilor prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă valabil în perioada 2012-2014, iar o parte se află încă în discuţie, fiind condiţionate de constrângerile bugetare şi legale în vigoare”, se arată într-un comunicat remis de conducerea TAROM.
TAROM este pe primul loc la curse interne, dar compania înregistrează pentru al 15-lea an la rând pierderi, iar datoriile ajung la aproximativ 100 de milioane de euro, în condițiile în care beneficiază și de un ajutor financiar din partea Comisiei Europene.
„Piloții, după data de 23 august, nu vor mișca avioanele de la sol, apoi vom stabili un calendar al tuturor protestelor, așa cât ne permite legea”, a adeclarat liderul sindicatului TAROM Narcis Pascu.